Spectacolul cultural-artistic Sfantul Nicolae in mijlocul copiilor

]]>Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, organizează Spectacolul cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor, ediţia a VII-a, la Colegiul Național Mihai Viteazul, în ziua de sâmbătă, 05 decembrie 2015, începând cu orele 17:00, după cum ne-a declarat Domnul Cristinel Rusu, Inspector Eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Scopul spectacolului este de a promova sărbătorile religioase, de a cultiva dragostea față de sfinţi și de a educa elevii în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale. De asemenea, se urmărește o stimulare a elevilor talentați la muzică și poezie, contribuind astfel la dezvoltarea culturii naționale. Ediţia de anul acesta promovează colaborarea dintre preoţii parohi din Bucureşti, profesorii de Religie, părinți și elevi, dintre Biserică - Familie - Şcoală. Spectacolul cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor este dedicat elevilor de la clasele I până la clasa a VI-a inclusiv din unităţile de învăţământ bucureştene, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani. Spectacolul se va desfăşura pe două secţiuni şi va cuprinde trei mini-concerte de colinde şi trei mini-scenete. În perioada 15-27 noiembrie 2015 va avea loc o selecţie la nivelul Protopopiatelor Capitalei la care se pot înscrie parohiile împreună cu una din şcolile de pe teritoriul lor canonic. La finalul selecţiei, se va desemna parohia care va reprezenta fiecare Protopopiat în parte la Spectacolul cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor din data de 05 decembrie 2015. Rezultatele aşteptate sunt reprezentate în primul rând de bucuria de a transmite o mărturie despre credinţa strămoşească pe care o împărtăşim şi despre tradiţiile noastre populare. De asemenea, va fi o mărturie publică şi un spectacol prin care vom contribui la cultivarea dragostei față de ţară şi faţă de Biserica Ortodoxă Română și la respectarea valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale. Spectacolul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Protopopiatele I-VI Capitală, Colegiul Național Mihai Viteazul din București și Centrul de Presă Basilica. Foto: Arhivă 2014

Download: Click for download attached file: Spectacolul cultural-artistic Sfantul Nicolae in mijlocul copiilor

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 475

Id: 58716

Data: Nov 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).