Prima activitate din cadrul proiectului a constat în susţinerea unei conferinţe de către pr. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Prelegerea cu titlul „Tinerii şi provocările lumii contemporane“ a fost susţinută în Sala Mare a Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani. Expunerea a fost urmată de susţinerea unui moment artistic de către elevii seminarului. La eveniment a participat şi pr. prof. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Botoşani, care a adresat un cuvânt de bun venit invitaţilor şi elevilor. Prin activităţile proiectului ,,Spiritualitatea ortodoxă şi tradiţiile populare româneşti“ se urmăreşte conştientizarea elevilor cu privire la valorile spiritualitaţii ortodoxe şi ale tradiţiilor populare româneşti, precum şi asupra pericolului reprezentat de fenomenul secularizării şi al desacralizării. „Se pune tot mai mult problema fenomenului de globalizare. Deşi pare pretenţios, acest fenomen ne atinge pe fiecare dintre noi, într-o măsură mai mică sau mai mare. Este foarte important din această perspectivă să conştientizăm care ne sunt rădăcinile, care ne sunt tradiţiile, pentru a avea repere sănătoase în drumul vieţii. Stilul de viaţă contemporan propune o privire atentă asupra trupului, asupra bunurilor materiale care, se spune, fac viaţa mai uşoară, însăşi noţiunea de «bunăstare» având astăzi numai conotaţii materiale egoiste. În acest context, este necesar să accentuăm principiile de viaţă propuse de spiritualitatea ortodoxă, să subliniem faptul că omul are şi un suflet, care tinde mereu spre valorile perene ale împărăţiei cerurilor. Spiritualitatea ortodoxă, colorată de specificul românesc mai ales, propune un limbaj comun, acela al rugăciunii, dar şi comunicarea care aduce comuniune în locul singurătăţii, propune întrajutorarea în locul egoismului“, a explicat pr. Gabriel Ţifrea, coordonatorul proiectului.
Rolul formator al credinţei
Primul obiectiv al proiectului este cultivarea sentimentului de dragoste şi preţuire faţă de tradiţiile şi valorile spirituale ortodoxe autentice româneşti.
Un alt obiectiv urmăreşte încurajarea tinerilor de a cunoaşte, perpetua şi a conserva tradiţiile spiritualităţii româneşti. Al treilea obiectiv este prevenirea relativizării în rândurile tinerei generaţii a valorilor spiritualităţii ortodoxe. „Spiritualitatea ortodoxă nu propune un trai material mai bun, nu aduce în discuţie bunuri trecătoare, ci propune nemurirea. Noi insistăm asupra rolului formator al credinţei, asupra impactului pozitiv pe care îl are prezenţa preotului în şcoli, spitale, unităţi militare, penitenciare. Este important, din această perspectivă, să chemăm în ajutor oameni credincioşi din toate domeniile vieţii contemporane. Un alt obiectiv al proiectului este estomparea tensiunii dintre tradiţie şi modernitate în vederea prevenirii efectelor fenomenului secularizării. Tradiţia este un dreptar care ne conduce pe drumul vieţii, atunci când este acceptată, însuşită, redată într-un mod adaptat condiţiilor din zilele noastre. Din tradiţie ne vine seva de viaţă, ne vin obiceiurile, tradiţia creionează identitatea noastră ca oameni, ca neam, ca popor“, a explicat pr. Gabriel Ţifrea.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 483
Id: 25874
Data: Nov 14, 2012
Imagine:
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Sfântul Stelian“ din Botoşani, va începe luni, 19 noiembrie 2012, derularea proiectului „Copil ca tine .....
Data: Nov 14, 2012
Preoţii din Protopopiatul Sascut s-au reunit marţi, 13 noiembrie, în şedinţa lunară. Referatul cu tema „Taina Sfântului Maslu, aspecte teologice şi existenţiale“ a fost prezentat de pr. Dumitru Darie de la parohia Corni. Delegaţii Preasfinţitului .....
Data: Nov 14, 2012
Enoriaşii parohiei Băseşti, Protopopiatul Moineşti, alături de pr. paroh Dumitru Parfene, au organizat săptămâna trecută o acţiune filantropică pentru o familie cu o situaţie materială precară. Oamenii au igienizat şi reparat locuinţa familiei Raţă din Băseşti, au .....
Data: Nov 14, 2012
Miercuri, 14 noiembrie, in sala ,,Mitropolit Nestor Vornicescu a Episcopiei Severinului si Strehaiei a avut loc lansarea mult asteptatului volum de muzica bizantina, ,,Heruvico-Chinonicar .....
Data: Nov 15, 2012
Craciunul inseamna bunatate, credinta si bucuria trairii traditiilor stramosesti. Unul dintre locurile care mai pastreaza inca acel parfum al sarbatorilor de altadata este Duraul. La .....
Data: Nov 15, 2012
Ca in fiecare an, Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani organizeaza Simpozionul Serile filocalice – Dumitru Staniloae , eveniment aflat la a XVII-a editie. Astazi, 15 noiembrie, .....
Data: Nov 15, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).