In primele trei secole, Pastele nu a fost praznuit la aceeasi data de crestinii din intreaga lume. Acest fapt a condus la o serie de controverse, precum cea din vremea papei Victor I (c. 189-198), care a dorit o impunere a unei date fixe cu forta si a fost criticat pentru alegerea sa de Sfantul Irineu de Lyon. Cu aproape treizeci de ani inainte, Sfantul Policarp al Smirnei avusese o discutie similara cu papa Anicet, fara a ajunge la un acord. Asadar, una dintre sarcinile principale ale Primului Sinod Ecumenic a constat in stabilirea unei metode de calcul a datei Pastelui, care sa fie mentinuta de toti crestinii, indiferent de locul unde traiau acestia. Motivul pentru care episcopii din Siria, Palestina si Mesopotamia nu au putut ajunge la un acord cu episcopii occidentali era unul simplu. In Rasarit, Pastele se sarbatorea in general la 14 ale lunii Nisan, indiferent de ziua in care cadea aceasta data, in timp ce in Apus, era praznuit mereu duminica dupa aceasta data. Controversa in cauza, numita quartodecimana, a avut o evolutie indelungata. Regasim comunitati crestine care au pastrat 14 Nisan drept data de sarbatorire a Pastelui inclusiv in secolul al VI-lea, in special in zonele indepartate ale Persiei, unde sinoadele locale aveau loc extrem de rar si credinciosii sufereau persecutii periodice. De aceea, nu trebuie sa privim aceasta manifestare drept un semn de rea-vointa. Pur si simplu inca mai existau zone unde hotararile sinoadelor ecumenice ajunsesera greu si conditiile de trai le faceau dificil de pus in aplicare. Asadar, abia in debutul secolului al IV-lea, in cursul lucrarilor Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a stabilit o modalitate de calculare a datei pascale. Aceasta tema a fost privita cu atata interes la vremea respectiva, incat in documentele vremii o vedem pusa la egalitate cu problema ariana sau chiar mai presus de aceasta, daca luam in considerare descrierile filo-ariene intreprinse de Eusebiu de Cezareea in scrierile sale cu profil istoric. Marturia Sfantului Atanasie cel MarePentru a dobandi o perspectiva corecta, ne indreptam atentia asupra unui fragment din scrierea Despre sinoade a Sfantului Atanasie al Alexandriei, unde acesta precizeaza urmatoarele: Sinodul de la Niceea nu s-a adunat fara motiv, ci a fost o necesitate care-l impunea si o cauza binecuvantata. Caci cei din Siria, Cilicia si Mesopotamia ezitau in privinta sarbatorii si praznuiau Pastele cu iudeii; iar erezia ariana se razvratise impotriva Bisericii universale si avea ca ocrotitori, in ravna ei si in uneltirile impotriva dreptcredinciosilor, pe cei din jurul lui Eusebiu. Acestea au fost cauzele pentru adunarea Sinodului Ecumenic: ca sa se tina pretutindeni aceeasi zi a sarbatorii si ca sa se dea anatemei erezia odraslita. Deci s-a adunat Sinodul si cei din Siria au fost convinsi in privinta sarbatorii, iar erezia ariana a fost declarata inaintemergatoarea lui Antihrist si s-a dat in scris hotararea cea dreapta impotriva ei (Sfantul Atanasie cel Mare, Despre sinoade, V, in vol. Epistole si Viata cuviosului parintelui nostru Antonie, trad. pr. Dumitru Staniloae, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 160). In acest fragment ni se spune foarte clar ca au existat doua motive pentru intrunirea Primului Sinod Ecumenic, si anume: clarificarea datei pascale si osandirea ereziei ariene. Spre deosebire de Eusebiu de Cezareea, care, asa cum am vazut in materialul anterior, nu acorda deloc aceeasi importanta celor doua evenimente, fiind preocupat sa ascunda condamnarea arianismului, Sfantul Atanasie deosebeste importanta lor, afirmand: (Episcopii) despre Paste au scris: ‹‹Parutu-s-au celor ce urmeaza››. Iar despre credinta nu au scris ‹‹Parutu-s-a››, ci ‹‹Asa crede Biserica universala›› ( Despre sinoade, p. 160). Asadar, stabilirea datei pascale constituie un eveniment semnificativ, dar nu are aceeasi importanta ca marturisirea credintei celei adevarate.Marturia Sfantului Constantin cel MareIn materialul anterior am analizat prima parte a discursului rostit de Sfantul Constantin cel Mare cu ocazia incheierii lucrarilor sinodale. Observam ca ponderea acordata stabilirii datei pascale este una exagerata. Avand in vedere insa ca Eusebiu de Cezareea este responsabil de o certa modificare a discursului, consideram ca opinia imparatului Constantin cel Mare a fost la origine echilibrata asemenea celei a Sfantului Atanasie cel Mare. In ceea ce priveste contributia sa la discutia datei pascale, este clar ca principalul argument in favoarea stabilirii unei praznuiri universale comune a fost acela de separare fata de Pastele iudaic. Inainte de orice, ni s-a parut lipsit de cuviinta ca noi sa tinem un praznic atat de sfintit ca acesta dupa acelasi tipic ca iudeii, care, prin josnica lor tradare, si-au intinat mainile, si care din aceasta au ramas ca niste orbi la suflet. Daca, deci, nu vom mai tine seama de prescrierile lor, vom putea pastra veacurile viitoare - dupa un tipic mai aproape de adevar transmis noua pana astazi inca din cea dintai zi a patimilor - traditia acestei randuieli. (...) O singura zi ne-a lasat Mantuitorul pentru praznuirea eliberarii noastre: ziua Preasfintelor Sale Patimi; iar dupa voia Lui, si Biserica universala tot una cuvine-se sa fie; fiindca chiar daca madularele ei se afla raspandite pe tot soiul de meleaguri deosebite intre ele, pe toate le incalzeste acelasi Duh - adica voia lui Dumnezeu (Eusebiu de Cezareea, Viata lui Constantin cel Mare, trad. Radu Alexandrescu, in col. PSB, vol. XIV, EIBMBOR, Bucuresti, 1991, p. 133). Aceasta separare de traditia iudaica a fost principalul argument pastrat pe de-a-ntregul discursului, alaturi de indemnul la o unitate in praznuirea Pastelui. Cu toate acestea, asa cum spuneam in debutul acestui material, pentru o lunga perioada de timp, 14 Nisan a constituit in continuare data praznuirii Pastelui pentru multe comunitati aflate in special in tinuturile indepartate ale Persiei. Astfel a luat sfarsit Primul Sinod Ecumenic. Dupa incheierea lucrarilor sinodale, Sfantul Constantin cel Mare a inceput celebrarea a douazeci de ani de la inceputul domniei sale, adaugand ca motiv de bucurie principal si incheierea cu bine a unui moment important, care urma sa se dovedeasca drept crucial pentru istoria bisericeasca ulterioara. Fiind o fire generoasa, Constantin cel Mare a oferit o serie de daruri majoritatii populatiei din cadrul imperiului, asa cum ne marturiseste Eusebiu de Cezareea, biograful sau: Bucuros de fericitul deznodamant al sinodului, imparatul le-a scris celor ce nu luasera parte la el scrisori in care-l descria in termenii cei mai entuziasti, in acelasi timp dand porunca de insemnate gratificatii catre tot omul si de la tara, si de la oras; gratificatii prin care el intelegea sa onoreze cea de-a douazecea aniversare a venirii sale la domnie ( Viata lui Constantin cel Mare, p. 133). Dispozitia generoasa a imparatului, finalizarea cu bine a lucrarilor sinodale si atmosfera de pace si liniste au constituit aspecte pozitive ale perioadei respective, dar controversa ariana a continuat sa isi faca simtita lucrarea si in deceniile urmatoare. In materialul urmator vom discuta relatia dintre Constantin cel Mare si cel mai important personaj ortodox al vremii respective, Sfantul Atanasie cel Mare. (Articol publicat in "Ziarul Lumina" din data de 3 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 574

Id: 34285

Data: Oct 3, 2013

Imagine: