Tabara de catehizare de la Manastirea Stramba, la final

Ultima serie a taberei de catehizare din acest an de la Manastirea Strâmba, judetul Salaj, a avut loc în perioada 28 iulie - 2 august. La aceasta au participat 48 de copii si tineri cu vârste cuprinse între 9-19 ani din Episcopia Salajului si din alte zone ale tarii, informeaza “Ziarul Lumina”.Copii si tineri cu vârste cuprinse între 9-19 ani din Episcopia Salajului, din parohiile Rus, Jibou, Cozniciu, Brebi, Prodanesti, dar si din alte zone ale tarii, precum Cluj, Timisoara, Oradea, Protopopiatul Lehliu Gara - Calarasi din Episcopia Sloboziei si Calarasilor, au participat în tabara de catehizare de la Manastirea Strâmba, aceasta fiind ultima serie din acest an.Copiii au fost însotiti de preotii Alexandru Bande de la Parohia Rus, Bogdan Iamandi si Florin Titeica de la Protopopiatul Lehliu-Gara si asistenta-sociala Elena Marinas.„Staretul asezamântului monahal, arhimandritul Grighentie Otelea, a alcatuit un program variat cuprinzând: participarea la sfintele slujbe, ore de cateheza, jocuri, concursuri si o excursie în afara manastirii, care le-a placut foarte mult copiilor si care i-a facut sa marturiseasca faptul ca timpul a fost prea scurt si a trecut foarte repede“, a precizat preotul coordonator Alexandru Bande.La orele de cateheza au fost prezentate temele „Taina Spovedaniei“ si „Taina Împartasaniei“, de catre preotul Alexandru Bande de la Parohia Rus, iar parintele Bogdan Iamandi de la Protopopiatul Lehliu-Gara le-a vorbit copiilor despre jertfa Sfintilor Martiri Brâncoveni. De asemenea, copiii au participat la diferite jocuri, au învatat pricesne în cinstea Maicii Domnului, au învatat sa confectioneze cruciulite, care au fost sfintite, iar copiii le-au pastrat ca amintire. De asemenea, a fost organizat si un concurs de toaca cu ajutorul parintelui Acachie, concurs de care copiii au fost foarte încântati.

Şcoala de cultura si spiritualitate

Joi 31, staretul manastirii, arhim. Grighentie Otelea a organizat o excursie, prilej cu care copiii au vizitat Muzeul de Istorie Salaj, Catedrala „Sfânta Vinere“ din Zalau, Manastirea Bic, Salaj, apoi copiii au avut un program de relaxare la Baile Boghis.„Vineri, toti copiii participanti la tabara si-au marturisit pacatele în Taina Spovedaniei, dupa care, în cadrul Sfintei Liturghii au fost împartasiti cu Trupul si Sângele Domnului de catre parintele Florin Titeica. La sfârsitul taberei, dupa savârsirea cinstitului Paraclis al Maicii Domnului si a Tainei Sfântului Maslu, în prezenta a numerosi credinciosi, fiecare copil a fost premiat cu o diploma si cadouri frumoase de catre preacuviosul parinte staret Grighentie“, a precizat preotul coordonator Alexandru Bande.Tabara s-a încheiat cu un foc de tabara, în jurul caruia copiii au cântat si si-au exprimat bucuria de a fi prezenti în vacanta la Manastirea Strâmba. De asemenea, copiii si-au exprimat impresiile referitoare la tabara: „Mi-a placut mult în tabara la Manastirea Strâmba, unde am fost pentru prima data si cu siguranta vreau sa vin si la anul“ (Alexandra Danila clasa a VII-a Parohia Rus); „Parintele staret este prieten al tuturor copiilor de aceea îl iubesc mult“ (Sebastian Pîclisan, Timisoara); „E prea scurt timpul, ar trebui ca tabara sa fie de doua saptamâni, vreau ca si la anul sa particip“ (Vlad Maxim, clasa a VI-a, Parohia Rus); „Am batut pentru prima oara în viata mea toaca, mi s-a parut deosebit“ (Pop Flaviu, clasa a VII-a, Parohia Rus); „Multumim parintelui staret pentru toata dragostea cu care ne primeste în fiecare an la manastire, unde ne simtim ca acasa si ne ruga la Dumnezeu sa-i dea putere si sanatate si sa aiba mereu grija de noi“ (Maria Bande, clasa VII-a, Parohia Rus); „Prin stradania preacuviosului parinte staret Grighentie, Manastirea Strâmba a devenit din nou o scoala de cultura si spiritualitate, unde un mare numar de tineri descopera tainele credintei în Dumnezeu. Manastirea Strâmba este prea departe de noi ca sa putem veni de câte ori dorim“ (Elena Marinas, asistent social, Lehliu Gara-Calarasi).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 702

Id: 42994

Data: Aug 6, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).