Tabara la Marisel pentru tineri clujeni

În perioada 9-11 mai, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Cluj-Napoca a organizat pentru membrii grupului parohial de tineret o tabara la Marisel. La cea de a III-a editie a taberei au participat 24 de tineri, majoritatea membri ai grupului. În mijlocul tinerilor, s-a aflat parohul Dan Hognogi si parintele Dorin Ielciu, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.Programul celor trei zile de tabara a inclus activitati diverse, precum: discutii tematice duhovnicesti, ateliere, jocuri de grup, sport, cântece la chitara, drumetii, foc de tabara, rugaciunea de dimineata si seara, iar duminica participare la Sfânta Liturghie.Tabara a debutat vineri seara cu o agapa alcatuita din darurile culinare aduse de catre fiecare participant, iar începând de sâmbata, mâncarea a fost pregatita de tinerii participanti, fiind astfel scos la iveala talentul gastronomic, atât al fetelor, cât si al baietilor.Tema taberei a fost „Crestinismul fata în fata cu pagânismul“, astfel, pornind de la cartea diaconului Andrei Kuraev, „Daruri si anateme. Ce a adus crestinismul lumii“, s-a discutat, în trei sesiuni, despre darurile, binecuvântarile si privilegiile oferite omenirii prin venirea în lume a Domnului Iisus Hristos.Sâmbata, tinerii au avut de ales între cele sase ateliere disponibile: ecologizare, prim ajutor, atelier culinar, atelier de deserturi în ciocolata, sah si pregatirea focului de tabara.Duminica, parintele. Dan Hognogi a savârsit Sfânta Liturghie la biserica din sat, iar tinerii au dat raspunsurile la strana, în timp ce unii dintre tineri s-au împartasit.„O experienta frumoasa“Atmosfera familiara si bucuria crestina s-a resimtit pe toata perioada taberei, fiind un prilej minunat de a întari comuniunea dintre membrii grupului parohial de tineret.Din chestionarele completate la sfârsitul celor trei zile de petrecut în comunitatea taberei, a reiesit ca tinerii au apreciat din plin aceasta experienta.„Ma bucur foarte mult ca am reusit sa particip la aceasta tabara deoarece am avut timp sa ma rog, sa Îl simt mai aproape pe Dumnezeu, regasindu-L în tot ce ma înconjoara. M-am simtit ca într-o familie. Mi-au placut plimbarile în natura, focul de tabara, rugaciunile noastre împreuna si multe altele“, a spus o participanta.„A fost una din cele mai frumoase experiente pe care le-am trait. Relaxarea si prietenia au fost la ele acasa. Vin de putin timp la acest grup de tineri, dar ma bucur foarte mult ca m-ati primit cu bratele deschise. Chiar daca va cunosc de putin timp, simt ca va stiu de-o viata. Cel mai mult mi-a placut: colectivul, atmosfera si discutiile tematice duhovnicesti“, a relatat o tânara.„Tabara a fost bine organizata, activitatile interesante, discutiile constructive, atmosfera placuta, mâncarea foarte buna, iar oamenii frumosi“, a spus un participant.„În aceasta tabara m-am apropiat si mai mult de tinerii pe care îi stiam de la grup. Cabana si locul sunt un colt de rai. Pe lânga voia buna, mâncarea delicioasa, prajiturile, drumetiile, voleiul, tinerii si altele, discutiile despre Iisus Hristos versus pagânism au fost cu mult folos pentru mine. M-au întarit în credinta“, a remarcat o tânara.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 558

Id: 40649

Data: May 14, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).