Tabara nationala de arte plastice la Leghia

Manifestarea s-a desfăşurat pe două componente: tabăra de pictură pe sticlă în stil niculean, ediția a IV-a şi Tabăra de xilogravură tradiţională ediția a II-a.

În acest an, taberele au reunit 40 de elevi, premiaţi la concursurile  judeţene  de profil. Ei au învăţat stilul caracteristic picturii icoanelor de la Nicula precum şi xilogravura tradiţională practicată pe valea Someşului, fiind iniţiaţi de cinci profesori-instructori sub îndrumarea pictorului monah Siluan de la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” Nicula. Au avut loc, zilnic, cursuri teoretice şi practice, iar după-amiaza s-au desfăşurat activităţi culturale şi recreative, precum drumeţii. Astfel, participanţii au vizitat bisericile din Bucea (din lemn şi din zid), Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea şi Mănăstirea Râşca Transilvană.

Tabăra națională de arta plastică „Tradiții clujene 2011” este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Partenerii proiectului sunt: Sfânta Mănăstire ,,Adormirea Maicii Domnului” Nicula, Asociaţia Şcolilor Păstrătoare de Tradiţii Cluj, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Clubul Copiilor Huedin și Asociația pentru artă – Centrul de xilogravură Hășdate.

sursa: radiorenasterea.ro

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).