Tabara pentru 100 de copii, la Parohia Ganesti, Protopopiatul Pascani

]]>În zilele de 28 şi 29 iulie, la Parohia ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena“ din Găneşti, Protopopiatul Paşcani, s-a desfăşurat „Tabăra din pridvorul satului“, proiect cu tema „Eu şi ceilalţi“. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - Paşcani, în colaborare cu parohia, Primăria comunei Ion Neculce şi Şcoala Gimnazială Buznea, informează "Ziarul Lumina". Proiectul şi-a propus să aducă împreună tineri cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, care au socializat şi lucrat pe echipe în cadrul a patru ateliere de creaţie (dans, pictură, origami, cruciuliţe împletite) şi a unui atelier de activităţi sportive (tir, volei). „Am dorit ca prin acest proiect să oferim o şansă acelor copii sau tineri care nu au avut posibilitatea financiară să meargă într-o tabără, să vadă care este atmosfera unui astfel de eveniment, care sunt activităţile care se pot organiza într-o tabără şi cum se pot ei simţi. Am căutat să aducem împreună tineri şi copii cu părinţi plecaţi în străinătate sau tineri veniţi din străinătate în vacanţă, tineri din familii defavorizate sau tineri cu o bogată experienţă în activităţile cu semenii lor. Totul pentru a închega o adevărată familie, pentru a arătă tuturor că nu sunt singuri, că există o rezolvare şi o mână întinsă la orice problemă. Iată că Biserica a dovedit acestor tineri că este dinamică, că este deschisă spre problemele lor şi că poate face ceva pentru a le rezolva“, ne-a declarat coordonatorul ATOR Paşcani, pr. Dumitru Rusu. Cele două zile au debutat cu Sfânta Liturghie, ce a fost oficiată de pr. paroh Marius Ştefan şi pr. Dumitru Rusu, iar copiii au dat răspunsurile la strană. Tabăra a avut şi o sesiune de dezbatere cu tema „Eu şi ceilalţi“, în cadrul căreia tinerii au încercat să răspundă la diferite întrebări precum: „Cine sunt ceilalţi pentru tine şi în ce relaţie eşti cu ei?“, „În ce relaţie eşti cu Dumnezeu?“, „Ce înseamnă pentru tine Biserica?“, „Pe ce criterii îţi alegi prietenii?“.„Cea mai mare bucurie am simţit-o la participanţi atunci când au căutat comoara. Împărţiţi pe mai multe grupe, tinerii au avut de parcurs un traseu, de îndeplinit câteva sarcini şi de căutat comoara pe întreg cuprinsul satului. Bineînţeles că, pe lângă plăcerea lor, acest joc a avut rolul de a arăta sătenilor, enoriaşilor din parohie, că tot ce s-a întâmplat în tabără a fost o joacă organizată, binecuvântată, având pe Hristos în mijlocul nostru“, ne-a spus părintele paroh Marius Ştefan. Foc de tabără pentru tineri şi pentru părinţi Evenimentul s-a încheiat cu un foc de tabară şi un program artistic pentru tineri, dar şi pentru părinţii acestora, care au fost şi ei invitaţi de către organizatori la eveniment. Karaoke, vizionarea fotografiilor făcute în tabără, dansul şi cântecele din jurul focului au animat atmosfera şi i-au determinat pe moderatori, dar şi pe participanţi să-şi facă planuri pentru o ediţie viitoare. „Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect: inimoşilor moderatori din cadrul ATOR Paşcani, părintelui coordonator Dumitru Rusu, Primăriei Ion Neculce, Centrului de zi pentru copii Găneşti, Şcolii Gimnaziale Buznea şi tuturor enoriaşilor care au susţinut activităţile noastre şi au donat alimentele pentru a putea oferi tinerilor din tabără cele trei mese pe zi. Să le răsplătească Dumnezeu după mărinimie şi să pună început bun acestui curajos proiect“, a mai adăugat pr. paroh Marius Ştefan.

Download: Click for download attached file: Tabara pentru 100 de copii, la Parohia Ganesti, Protopopiatul Pascani

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 479

Id: 54483

Data: Aug 5, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).