Tabere de vara la Miclauseni

Intitulate generic „Tradiţie, natură, spiritualitate!“, taberele de vară din acest an, desfăşurate la Miclăuşeni, durează 7 zile/6 nopţi, costă 590 de lei/persoană şi includ vizitarea cu ghid a Castelului Sturdza din Miclăuşeni, a Mănăstirii Miclăuşeni şi a Parcului dendrologic Miclăuşeni, ateliere coordonate de profesori calificaţi, drumeţii, vizite interactive la meşteri populari din zonă, materiale pentru ateliere şi materiale sportive, premii şi diplome de participare, masă şi cazare, iar la cerere se pot organiza excursii de o zi în Iaşi, în zona Neamţului sau în Bucovina. Taberele au un program complex, care le oferă tinerilor participanţi o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a unei părţi din vacanţa de vară. Programul taberelor conţine rugăciunile de dimineaţă şi de seară, ateliere tematice de engleză distractivă, de meşteşuguri tradiţionale, de desen educativ şi de educaţie prin geografie şi sport, concursuri de perspicacitate şi cultură generală, activităţi sportive şi alte jocuri, vizionare de filme, drumeţii în natură, foc de tabără şi festivitate de premiere, iar, la cerere, pot fi organizate şi ateliere de teatru, de pictură pe sticlă, de ikebana ş.a.m.d. Pentru coordonatorul unui grup de minimum 25 de elevi se acordă un loc gratuit pentru soţ/soţie, la fiecare 10 elevi se asigură un loc gratuit pentru un adult însoţitor, iar la fiecare serie de tabără de minimum 30 de elevi se oferă un loc gratuit pentru un copil cu situaţie materială defavorizată.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 434

Id: 22129

Data: May 23, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).