Anul acesta, Biserica Ortodoxa Romana a avut in centrul atentiei Taina Sfantului Maslu, intelegerea cat mai corecta a importantei ei in viata dreptmaritorilor crestini. Lucrare cu obarsii dumnezeiesti, instituita de Mantuitorul Insusi, Sfantul Maslu aduce permanent in viata credinciosilor bogatie de tamaduiri, iertare de pacate si mai ales dragoste spre implinirea pelerinajului catre Patria Cereasca.Taina Sfantului Maslu a fost instituita de Insusi Domnul Iisus Hristos prin lucrarea Sa mantuitoare asupra neamului omenesc, vindecand pe cei suferinzi si bolnavi sufleteste si trupeste, impletind propovaduirea Evangheliei cu tamaduirile pe care permanent le savarsea. Fiind izvorul vietii si al sanatatii, oamenii Il cautau si Il doreau. Şi intrucat traiau mai mult sub imperativele vietii trupesti, se aratau adeseori entuziasmati de minunile savarsite asupra lor, desi Mantuitorul vrea ca ei sa culeaga atat roadele trupesti, cat si cele sufletesti. Mantuitorul le-a impartasit Sfintilor Apostoli si ucenicilor care Il insoteau darul tamaduirilor chiar in timpul activitatii Sale, pentru a le intari si mai mult autoritatea. In aceasta imprejurare, Domnul li s-a adresat acestora prin cuvintele: "Mergand, propovaduiti, zicand: S-a apropiat Imparatia cerurilor. Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi, pe demoni scoateti-i; in dar ati luat, in dar sa dati" (Matei 10, 7, 8; Luca 10, 8, 9). Tot in acest sens, Sfantul Evanghelist Luca prezinta si sensul terapeutic al lucrarilor, exprimat in bucuria negraita a ucenicilor intorsi din misiune: "Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau" (Luca 10, 17), la care Domnul le-a raspuns: "Nu va mirati de aceasta ca duhurile vi se pleaca, ci bucurati-va ca numele vostru este scris in ceruri" (Luca 10, 20)."Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura"Aceste vindecari, savarsite de Sfintii Apostoli si ucenici (mentionam aici ca Sfantul Luca se referea la cel 70 de ucenici), s-au savarsit direct de ei, gratie imputernicirii date lor de Domnul, prin trimiterea la propovaduirea Evangheliei, ce trebuia insotita de minunile pe care le savarseau, acestea facand asadar parte din minunea ce le fusese incredintata. Acelasi lucru ni-l da de inteles si Sfantul Apostol Marcu in epilogul Evangheliei sale, unde vorbeste de trimiterea Sfintilor Apostoli in misiunea de propovaduire, dupa Dumnezeiasca Inviere: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: in numele Meu, demoni vor izgoni, in limbi noi vor grai, serpi vor lua in mana si chiar ceva datator de moarte de vor bea nu-i va vatama, peste cei bolnavi isi vor pune mainile si se vor face sanatosi" (Marcu 16, 15-18). Deci aceste vindecari la care se referea Sfantul Apostol Marcu privesc pe Sfintii Apostoli trimisi si imputerniciti de Mantuitorul, fiindca punerea mainilor este un act propriu lor, devenit, dupa Cincizecime, act sacerdotal si continuat in Biserica prin episcopi.Tamaduire savarsita "in numele lui Hristos"Daca analizam latura istorica si faptica a acestui episod biblic, ajungem la cuvintele Sfantului Marcu ce relateaza ca Sfintii Apostoli "pornind, au propovaduit pretutindeni si Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul prin semnele care urmau" (Marcu 15, 20). La randul sau, Sfantul Luca consemneaza in Faptele Sfintilor Apostoli ca Sfintii Petru si Ioan, fiind intrebati in Sinedriu cu ce putere sau in al carui nume au savarsit vinedecarea ologului, au raspuns ca "in numele lui Iisus Nazarineanul" (Fapte 4, 8-10). De aici intelegem ca Sfintii Apostoli, ca trimisi si imputerniciti ai Domnului dupa Inaltarea Sa la cer, au continuat lucrarea tamaduitoare invatand si savarsind minuni in numele Sau. Aceasta lucrare se va continua si dupa Pogorarea Sfantului Duh, intarand nou-infiintata Biserica a lui Hristos: "Multe minuni si semne se faceau in Ierusalim prin Apostoli" (Fapte 2, 43), asa cum vedem din cazul Sfintilor Apostoli Petru si Ioan, din martiriul Sfantului Arhidiacon Ştefan sau din activitatea Sfantului Apostol Pavel.Minunile vindecarilor rascoleau simturile si ii trezeau la adevarul mantuitor pe crestinii veacului apostolic si de mai tarziu, de pe intreg cursul istoriei crestine. Pornind de aici, atmosfera de sfintenie instaurata, credinta celor bolnavi si a celor ce-i insoteau si se rugau pentru ei, prin puterea Sfintilor Apostoli, au devenit adevarate mijloace de vindecare. Totodata, la randul ei, minunea intarea credinta celor in cauza. Toate acestea au loc in cadrul institutional al Sfintei Biserici, al savarsirii Sfintelor Taine si Ierurgii de catre ierarhia slujitoare, fara a se exclude nici evlavia si participarea activa a credinciosilor crestini, dar si fara a i se da acesteia din urma o putere separata.Dimensiunea eclesiala a tamaduiriiCazul harismelor, de vindecari si alte daruri minunate, in perioada apostolica este o realitate incontestabila, care trebuie inteleasa in acelasi cadru eclesial. Contextul acesta implica privirea Bisericii ca trup tainic al Domnului, din care fac parte, ca madulare, toti credinciosii crestini si bineinteles ierarhia, toate aceste elemente articulate intocmai incheieturilor unui corp, dupa expresia lui A. Homiacov. Prin urmare, toata aceasta simbioza mentine unitatea si face ca harul sa reverse sfintenia din care se alimenteaza minunile si tamaduirile de tot felul. Despre acestea da marturie si Sfantul Apostol Iacov in epistola sa, unde gasim temei despre Taina Sfantului Maslu, care era savarsita in perioada apostolica: "Este vreunul dintre voi in suferinta? Sa se roage. Este cineva cu inima buna? Sa cante psalmi. Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, in numele Domnului. Şi rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi facut pacate se vor ierta lui" (Iacov 5, 13-15).Actul mirungerii, ca si al punerii mainilor, apartine ierarhiei (episcopului si preotilor), dar si efectul Tainei, vindecarea si iertarea pacatelor. Cu toate acestea, nu se poate face o delimitare intre spatiul harismatic si cel eclesial. Sfantul Apostol Pavel a lamurit pentru totdeauna aceasta relatie, scriindu-le corintenilor, care nu numai ca excelau in harisme, dar uneori exagerau, precizandu-le: "Voi sunteti Trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (I Corinteni 12, 7). In acest context, el arata ca dragostea este cea mai mare harisma si trebuie sa stea ca dovada, intrucat "nu cade niciodata" (I Corinteni 13, 8).Viata Bisericii a dovedit ca aceasta legatura dintre sacramental si harismatic ramane indistructibila. Au aratat-o sfintii, facatorii de minuni si tamaduitorii de boli trupesti si sufletesti (care erau clerici, dar si simpli crestini), ale caror moaste purtatoare de har raman marturii ale lucrarii lui Dumnezeu in ei si prin ei. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 19 noiembrie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 910

Id: 25978

Data: Nov 19, 2012

Imagine: