Taina Taborului se afla in fiecare biserica ortodoxa

La praznicul Schimbarii la Fata a Domnului, Sfânta Liturghie a fost savârsita la Catedrala Patriarhala de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreuna cu Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurati de un sobor de preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina. În cuvântul de învatatura rostit la finalul Sfintei Evanghelii, Întâistatatorul Bisericii noastre a explicat credinciosilor semnificatiile sarbatorii.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a evidentiat ca Schimbarea la Fata a Mântuitorului ne arata slava Lui dumnezeiasca. „Cel dintâi înteles duhovnicesc al Schimbarii la Fata a Mântuitorului este aratarea slavei Lui dumnezeiesti, care este si slava Învierii Sale din morti. În al doilea rând, sarbatoarea de astazi ne arata legatura dintre Legea lui Moise, profeti si Iisus Hristos, dintre prezicerile si pregustarile relatiei oamenilor cu Dumnezeu în Vechiul Testament si Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel vesnic, Care a luat chip sau fata de om pentru ca oamenii sa nu-si mai întoarca fata de la Dumnezeu. Iata ca cei care au voit sa vada fata lui Dumnezeu si nu au vazut-o pe pamânt o vad acum, si anume fata stralucitoare, plina de slava a lui Hristos. Noul Testament nu ne spune nimic despre fata Mântuitorului, nici despre culoarea ei, nici despre culoarea parului sau a ochilor Lui. Singura data când Evangheliile vorbesc despre fata lui Iisus este Schimbarea la Fata, deoarece aceasta vedere a fetei Lui dumnezeiesti, preaslavita, este vederea vesnica din Împaratia cerurilor“, a spus Preafericirea Sa.Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat ca prezenta lui Moise si a lui Ilie în momentul Schimbarii la Fata a Domnului ne mai arata ca Iisus Hristos este împlinirea Legii si a prorocilor. Totodata, Preafericirea Sa a aratat ca sarbatoarea Schimbarii la Fata ne vorbeste si despre învierea noastra la sfârsitul veacurilor si despre slava Împaratiei lui Dumnezeu, pregatita celor care Îl iubesc pe El. „Aici avem o vedere profetica, nu numai a Învierii Mântuitorului din morti, ci si a slavei lui Hristos de la a doua Sa venire. Slava Schimbarii la Fata a Domnului prefigura nu numai Învierea Sa din morti, ci si învierea de obste si intrarea celor mântuiti în slava Împaratiei cerurilor. Evanghelia ne arata ca pe când Hristos stralucea ca soarele si vorbea cu Moise si cu Ilie, Sfintii Apostoli se bucurau, simteau o pace deosebita. Când priveau pe Hristos plin de slava, ucenicii se simteau foarte fericiti, traiau o bucurie desavârsita si parca nu ar mai fi plecat de acolo. De aceea, Petru a zis: «Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: Ţie una, si lui Moise una, si lui Ilie una» (Matei 17, 4). Sfintii Parinti, care au tâlcuit acest text, au spus ca cele trei colibe semnifica taina bisericii, care este alcatuita din altar, naos si pronaos. De aceea, toate bisericile ortodoxe trebuie construite pe o colina, care semnifica legatura cerului cu pamântul. Taina Taborului se afla prezenta în fiecare biserica ortodoxa, în sufletele credinciosilor care, daca asculta Sfânta Liturghie cu atentie si daca se împartasesc prin rugaciune si Sfânta Euharistie de Hristos cel rastignit si înviat, simt cât de bine le este sa fie aici. În Biserica Ortodoxa, pictura arata în jurul capului sfintilor o lumina, iar aceasta nu e lumina din exterior, ci lumina din sufletul lor, lumina harului, daruita lor prin lucrarea Duhului Sfânt“, a aratat Preafericirea Sa.Întâistatatorul Bisericii noastre le-a mai explicat credinciosilor motivatia pentru care Biserica nu praznuieste sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului în Postul Sfintelor Pasti, asa cum ar fi trebuit, conform cronologiei Evangheliilor, ci în luna august. „Cu o libertate duhovniceasca motivata teologic, pastoral si misionar, Biserica a fixat sarbatoarea aceasta nu în Postul Pastilor, ci în ziua a sasea din ultima luna a anului bisericesc, luna august. De ce aceasta fixare a sarbatorii în ultima luna a anului? Pentru ca tocmai slava Schimbarii la Fata a Mântuitorului prefigura nu numai Învierea Sa din morti, ci si învierea de obste si intrarea celor mântuiti în slava Împaratiei cerurilor. De ce aceasta fixare a sarbatorii în ziua a sasea? Pentru ca în ziua a sasea a fost creat omul, si daca Adam nu pacatuia, ajungea la aceasta slava a Împaratiei cerurilor, dar pentru ca Adam si Eva au pacatuit, Hristos-Noul Adam a ridicat pe om din pacat si moarte si i-a daruit slava Împaratiei cerurilor“, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La final, Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul a savârsit o slujba de binecuvântare a prinoaselor din pârga roadelor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 553

Id: 43020

Data: Aug 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).