Tarnosirea bisericii ortodoxe din orasul Sölvesbrg, Suedia

]]>Biserica parohiei ortodoxe române din orașul suedez Sölvesborg, având hramul Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu, a fost târnosită sâmbătă, 12 septembrie 2015. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. La acest eveniment important pentru comunitatea românească de aici, ca și pentru întreaga eparhie, au participat numeroși preoți și credincioși din Suedia, Danemarca și Norvegia. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de grupul coral Credo al Episcopiei Europei de Nord, alcătuit din tinerii ortodocși români de la Stockholm. După cum aflăm de pe site-ul oficial al Episcopiei Europei de Nord, în cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Macarie a vorbit despre bogăția darurilor cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om, referindu-se în mod deosebit la biserica ridicată cu mari jertfe la Sölvesborg. Distincţii pentru ostenitori Pentru efortul depus în ridicarea acestui locaș de închinăciune în acest spațiul scandinav, preotul paroh Alin-Ioan Popa a fost hirotesit iconom stavrofor, iar părintele Gheorghe Brădățean, președintele Asociației Proprietari de păduri din Protopopiatul Fălticeni, a primit distincția eparhială Crucea Nordului pentru preoți. Primul locaş de cult românesc ridicat din temelie în spațiul scandinav Biserica din Sölvesborg este primul locaş de cult românesc ridicat din temelie în spațiul scandinav, deoarece celelalte biserici românești proprii din zid, din Europa de Nord, au fost achiziționate de la comunitățile luterane. Locașul a fost construit din lemnul donat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fiind realizat de către meșteri populari din Ieud Maramureș. Piatra de temelie a lîcaşului de cult sfinţit astăzi a fost aşezată la 12 septembrie 2010. Biserica este înfrumusețată cu catapeteasmă și mobilier sculptate în stil tradițional românesc, fiind împodobită cu icoane pictate de Camelia Munteanu, îndrumătoarea Atelierelor de pictură ale Episcopiei Europei de Nord.

Download: Click for download attached file: Tarnosirea bisericii ortodoxe din orasul Sölvesbrg, Suedia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 448

Id: 55897

Data: Sep 13, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).