Teologie si istorie bisericeasca - de la Sfintele Taine la sfintirea omului

]]>La Editura Mitropoliei Olteniei a apărut la finele anului 2014 volumul de studiiTeologie şi istorie bisericească - de la Sfintele Taine la sfinţirea omului a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Volumul descoperă în primul rând experienţa harului divin în viaţa Bisericii „pentru a cultiva darurile primite de la Dumnezeu în familie, parohie şi mănăstire, spre sfinţirea şi înfrumuseţarea vieţii pământeşti şi dobândirea veşniciei“, după cum subliniază Preasfinţia Sa în debutul cărţii. Reafirmarea darurilor duhovniceşti ce sunt împărtăşite omului prin Sfintele Taine pentru creşterea sa spirituală prezintă viaţa creştinului, prin autoritatea Sfântului Vasile cel Mare, drept „o punere în lucrare a harului şi a darurilor primite prin Botez, în viaţa bisericească, pe care o va duce de acum înainte“, manifestate în lucrarea misionar-culturală şi social-filantropică a Bisericii drept „călătoria persoanei umane şi înveşmântarea vieţii în comuniune de dragoste şi dialog, precum şi mărturisirea lui Dumnezeu prin credinţă, fapte bune şi rugăciune“. Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Download: Click for download attached file: Teologie si istorie bisericeasca - de la Sfintele Taine la sfintirea omului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 504

Id: 48085

Data: Jan 28, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).