Înaintea oricaror diferente de port, de grai, de obiceiuri sau traditii, românii se regasesc în credinta. Şi tot pastrarea credintei a fost cea care, din nedrepte pricini istorice, i-a determinat sa-si paraseasca vetrele pentru a se regasi dincolo de munti, de ape, de vai, uniti în aceeasi marturisire. Asa s-a „nascut“ Tesila, cu vreo 300 de ani în urma, un sat de pe Valea Doftanei, unde s-a stabilit o comunitate de oieri transilvaneni, obligata sa-si paraseasca vatra din cauza persecutiilor austro-ungare. Aici si-a ridicat lacas de rugaciune pentru a dainui cu numele lui Hristos în inimi.Spre acest sat si spre biserica lui, din Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucurestilor, am pornit într-un miez de ianuarie nefiresc de însorit, cu ghiocei clopotind o prea grabita primavara si cu turme de oi pascând pe culmile molcome ale Baiului. Doream sa cunoastem rodul acestei dainuiri a credintei aici, acum, în acest nou început de mileniu crestin.Începuturi, credinta si continuitateO însemnare documentara din hrisoavele Manastirii Margineni, ctitoria lui Constantin Cantacuzino, pomeneste satul Tesila ca fiindu-i închinat ca metoc. În jurul anului 1700, împreuna cu vecinii lor din Traisteni, au ridicat din piatra de râu si lemn o bisericuta în zona Negras - Mogosoaia, în care coborau sa slujeasca, din Ardeal, ieromonahi precum Vavila, Dionisie, Iacob sau Neofil. Asa s-au rugat împreuna românii din cele doua sate pâna la 1790, când cei din Tesila si-au construit propriul lacas de rugaciune. Astazi, de existenta lui vorbesc cinci cruci de piatra din curtea actualei biserici, una mai mare si patru mai mici, care marcheaza locul vechiului altar. Continuitatea credintei s-a asigurat nu numai prin slujire continua, ci si prin transmiterea primului hram, „Adormirea Maicii Domnului“, catre actuala biserica, înaltata între 1871 si 1875, prin munca credinciosilor si prin sprijinul financiar al unor mari proprietari din zona. Prima pictura, în tempera, a fost probabil executata de un anume Petre Stanescu, a carui semnatura se regaseste pe câteva icoane care dateaza cam din aceeasi perioada. Dupa mai multe reparatii si consolidari, în 1988, biserica a fost repictata, tot în tempera, de catre Elena Vasilescu din Bucuresti, împreuna cu elevii sai.(Mai multe informații în Ziarul Lumina)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 686

Id: 37527

Data: Jan 20, 2014

Imagine: