Tineri in pelerinaj la Manastirea Vasiova

In aceasta perioada, un grup de tineri de la Parohia Pogorarea Sfantului Duh din cartierul resitean Govandari, format din elevi si studenti si coordonat de pr. paroh Emil Craciun, a facut un pelerinaj misionar-duhovnicesc la Manastirea Vasiova din localitatea caraseana Bocsa, dupa cum ne-a marturisit Diac. Nicolae Codrea. Tinerii au participat la Slujba Vecerniei, savarsita in biserica manastirii, dupa care au vizitat asezamantul monahal. Acestia au fost placut impresionati de frumusetea, linistea si bucuria care le-au inundat sufletele prin vizitarea acestui coltisor de rai . Dupa rugaciunea de seara tinerii au fost invitati de catre pr. Ion Petrica, duhovnicul manastirii, la o agapa duhovniceasca. Mai intai le-a fost prezentat un scurt istoric al sfintei manastiri, iar mai apoi, a fost prezentat, pe un video-proiector, un film documentar ce prezinta influenta nefasta a televiziunii si a calculatorului asupra mintii tinerilor. Dupa vizionarea acestui documentar au avut loc discutii pertinente pe seama subiectului vizionat. Crestinismul este un mod de viata care invesniceste. Vedeti ca inclusiv acest film documentar este inspaimantator si ma gandesc ca daca ar fi sa amplifice aceste cercetari lucrurile ar sta si mai grav. Sunt multi prieteni de-ai vostri care stau foarte mult in fata calculatorului, sunt prieteni de-ai vostri care isi fac viata dupa ceea ce vad la televizor, iar lucrurile acestea pana la urma nu dau sens trairii noastre efemere in aceasta lume. De aceea, nu va petreceti timpul liber la televizor si in fata calculatorului, cautati bucuria intalnirii cu Hristos ca pana la urma acest lucru da sens vietii noastre , a marturisit pr. Ion Petrica tinerilor crestini.De asemenea, pr. Emil Craciun a precizat: Intr-o lume tot mai desacralizata in care unii tineri nu-si mai gasesc identitatea sau sensul vietii, in care nu mai urmeaza valorile crestine considerandu-le perimate, ci in care urmeaza doar pseudo-modelele promovate de-o mass-medie ce pare ca a facut pact cu diavolul, ne bucuram ca mai avem tineri care nu considera ca a te ruga sau a merge la biserica este o pierdere de vreme, tineri care prefera sa mearga la manastire si nu la mare, ca in loc de shaorma prefera sa posteasca, iar in loc de cola prefera dimineata apa sfintita, ca nu este cool sa-l ai idol pe Botezatu, ci ca-l prefera pe Botezatorul Ioan care te indeamna spre pocainta .La final, tinerii au primit din partea pr. Ion Petrica, duhovnicul asezamantului monahal, carti duhovnicesti Meditatii pentru contemporani si Parintele Paisie Olaru sau acolo unde salasluieste iubirea .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 563

Id: 33101

Data: Aug 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).