Tineri ortodocși romani din Viena in pelerinaj la Manastirea Mariazell

Parinții Emanuel Nuțu si Ioan Moga, parinti slujitori la Viena, au organizat, duminica, 16 iunie 2013, un scurt pelerinaj pentru tinerii romani la cunoscuta manastire catolica Mariazell, care este pusa sub ocrotirea Maicii Domnului. Dupa participarea la Sfanta Liturghie, tinerii, dar si cei care se simt inca tineri, organizati intr-un grup de pelerini, au plecat spre Manastirea Mariazell, care se afla la o distanta de aproximativ 2 ore de Viena. Am parcurs un traseu minunat, bucurandu-ne de frumusetile naturii, de verdele crud al padurii si de inaltimile muntilor, dar cu gandul ca trebuie sa fim punctuali si sa respectam programul stabilit. Astfel, dupa ce am ajuns la Mariazell, ne-am asezat in fata minunatei catedrale si tinerii pelerini au primit cateva informatii despre Sf. Benedict de Nursia si despre felul de a trai al calugarilor benedictini (ora et labora), pentru ca aceasta manastire este o manastire benedictina. Am intrat apoi cu emotie in Biserica, unde cei aproape 100 de pelerini au fost asteptati de parintele Karl Schauer, staretul Manastirii, care ne-a urat bun venit si ne-a spus cateva cuvinte despre importanta locului, dar si despre Maica Domnului, cea atat de cinstita in Biserica Ortodoxa si romano-catolica. Am avut apoi bucuria ca la Altarul principal al Bisericii sa putem savarsi slujba Vecerniei in limba romana si germana, de fata fiind si numerosi pelerini catolici. Ne-am rugat, am cantat priceasna de suflet O Maicuta Sfanta si am plecat fiecare cu un mic dar de la parintele staret. Dupa trairea duhovniceasca deosebita pe care am avut-o, am plecat la malul lacului Erlaufsee, unde ne-am bucurat de peisajul deosebit si de ocazia de a putea sa comunicam, sa ne cunoastem mai bine, sa mancam impreuna, sa ne impartasim unii altora bucuriile sau neimplinirile la sfarsitul acestui an scolar/universitar , a marturisit Parintele Emanuel Nuțu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 504

Id: 31832

Data: Jun 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).