Tinerii ieseni si-au inaltat inimile la Manastirea Cetatuia

Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi a fost vizitată ieri de 120 de elevi ai Liceului Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări din Iaşi, însoţiţi de profesorii lor. Marşul a pornit de la liceul amintit spre străvechea aşezare monahală. Pe parcursul pelerinajului, tinerii au împărţit pliante şi au promovat stilul de viaţă sănătos. Evenimentul „Inimile sus“ a avut loc în cadrul campaniei „Toată lumea în mişcare“. După ce au ajuns în biserica mănăstirii, liceenii au ascultat un cuvânt duhovnicesc despre rolul pelerinajului în viaţa creştinului, ca modalitate de aflare şi descoperire a lui Hristos. „Clubul «Eagle Heart», de la Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări din Iaşi, a organizat astăzi (n.r. ieri) evenimentul pentru trup, inimă şi suflet «Inimile sus». Clubul promovează un stil de viaţă sănătos, dar şi sănătatea minţii, a trupului şi a sufletului, în rândul elevilor liceului nostru. Am dorit ca toţi membrii liceului să participe la un marş către Mănăstirea Cetăţuia, să facă mişcare şi să-şi întreţină frumos sufletul şi trupul. Programul a început la ora 9:30, pe platoul liceului. Am organizat un scurt concurs în care elevii au trebuit să promoveze imnul competiţiei, deoarece acest eveniment se organizează în cadrul unei competiţii naţionale care se numeşte «Toată lumea în mişcare». După acest concurs, am participat la marşul până la Mănăstirea Cetăţuia, unde am realizat o inimă umană. După ce am ascultat cuvântul de folos duhovnicesc, s-a vizitat muzeul mănăstirii, după care ne-am îndreptat, tot pe jos, către locul de plecare“, a spus prof. Cezar Humelnicu, coordonatorul activităţii.

Înălţare spirituală şi comuniune

După vizitarea muzeului, s-a făcut un lanţ uman în jurul bisericii mănăstirii, iar la plecare, elevii au organizat o acţiune de ecologizare a drumului care duce spre Cetăţuia. „Considerăm că lanţul uman din jurul bisericii ţine tot de suflet, de inimă, de sănătatea noastră mintală şi corporală. Elevii s-au implicat într-o acţiune de ecologizare, în cadrul căreia au strâns deşeurile care erau pe traseu. Este un câştig pentru toţi, în special pentru elevi, pentru că au avut parte de o zi specială, în care au putut să facă mişcare, diferită de cea care este încadrată în orele de educaţie fizică. Apoi, faptul că am venit într-o zonă cunoscută din punct de vedere spiritual, este iarăşi un câştig pentru ei. Pe lângă ei, am beneficiat şi noi de mişcare, de înălţare spirituală şi, în acelaşi timp, de o comuniune între ei şi noi. Ne văd poate cu alţi ochi, pentru că suntem la fel ca şi ei, şi dispar acele bariere care nu sunt fizice, dar se simt. Distanţa dintre catedră şi bănci este una fizică, dar ea nu trebuie să existe şi la nivel spiritual“, a remarcat prof. Mihaela Toma, directorul Liceului Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări din Iaşi. Manifestarea s-a derulat cu sprijinul unui grup de voluntari care s-au implicat în mod deosebit în organizare. „Ne-am străduit să ajutăm colegii să ajungă cu bine până la Mănăstirea Cetăţuia. Ne-am coordonat foarte bine. Am format un grup de elevi tineri care au coordonat întreaga activitate. Astfel, ne-am ajutat reciproc până am ajuns la destinaţie. Pe parcursul traseului, toată lumea se uita la noi şi ne punea întrebări. Am profitat de această ocazie pentru a le împărţi pliantele pe care le-am făcut. Oamenii au fost foarte fericiţi când au văzut că tinerii chiar se implică în ajutarea comunităţii, a promovării religiei şi a sportului, elemente pe care le-am îmbinat“, a declarat Petru Tulan, unul dintre organizatori.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 456

Id: 40409

Data: May 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).