Trei ani de la infiintarea Centrului Sfintii Cosma si Damian din cadrul Fundatiei Episcop Melchisedec - filiala Bacau

]]>Centrul de zi pentru persoane cu autism „Sfinţii Cosma şi Damian“ din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău oferă de trei ani sprijin copiilor şi familiilor din Bacău. Beneficiarii aşezământului au fost incluşi în programe de recuperare specializate, informează “Ziarul Lumina”. Copiii diagnosticaţi cu autism din judeţul Bacău şi împrejurimi se bucurau acum trei ani de inaugurarea Centrului de zi pentru persoane cu autism „Sfinţii Cosma si Damian“. Unul dintre cele mai importante şi apreciate servicii oferite prin intermediul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău, având binecuvântarea şi sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, avea să aducă mângâire şi speranţă câtorva sute de persoane. „Am pornit timid, cu un număr restrâns de materiale de lucru, dar cu o echipă tânără şi dornică să schimbe vieţile acestor copii speciali şi ale familiilor lor. Pe parcursul celor trei ani, peste 70 de copii diagnosticaţi cu autism din Bacău, Vrancea şi Neamţ au fost incluşi în programe de recuperare specializate. Peste 100 de familii au primit consiliere individuală şi îndrumare privind drepturile persoanelor cu handicap ori au participat la grupurile de suport. La împlinirea celor trei ani de când am început să oferim servicii de recuperare specializată copiilor diagnosticaţi cu autism, am organizat o activitate comună împreună cu părinţii, copiii şi echipa de specialişti din cadrul centrului. Am pus la dispoziţia celor prezenţi carioci şi creioane colorate pentru a-şi lăsa pe un panou un gând, o impresie în urma colaborării pe care o avem. Vorbele celor prezenţi şi cuvintele aşternute pe panou ne onorează şi ne arată că serviciile oferite sunt de calitate, însoţite de empatie şi dăruire“, a explicat preotul Eugen Ciuche, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care este şi vicepreşedintele Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău. La aceste momente de sărbătoare, părinţii copiilor din centru şi-au exprimat câteva gânduri: „O echipă de profesionişti pentru copiii noştri speciali. Mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi. La mulţi ani!“, „Vă mulţumesc că aţi fost alături de noi tot timpul, la bine şi la rău. Vă mulţumesc la toată echipa! La mulţi ani!“, „Sunteţi cei mai buni!“, „Totul va fi bine!“, „Mulţumim echipei pentru sprijinul acordat!“. Părintele Ciuche ne-a mărturisit că toate aceste încurajări oferă putere şi dorinţă de a menţine ridicat nivelul calitativ al serviciilor oferite. „Ceea ce am reuşit în aceşti trei ani a fost să ne facem cunoscuţi în judeţul Bacău şi împrejurimi ca un centru cu servicii complete şi complexe, potrivite pentru nevoile copiilor cu autism şi familiilor lor“, a adăugat pr. Eugen Ciuche.

Download: Click for download attached file: Trei ani de la infiintarea Centrului Sfintii Cosma si Damian din cadrul Fundatiei Episcop Melchisedec - filiala Bacau

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 484

Id: 48798

Data: Feb 16, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).