Trei ani de la resfintirea bisericii din Halanga

Pentru eforturile depuse, PS Nicodim a acordat gramate de recunoştinţă persoanelor şi oficialităţilor care prin muncă susţinută au ajutat la restaurarea bisericii, ridicând şi pe părintele paroh Marius Porumbel la rangul de iconom stavrofor.

Biserica din satul Halânga, aşezată pe malul râului Topolniţa, a fost construită în anii 1920-1930, de către locuitorii satului Halânga. A fost sfinţită pe data de 12 octombrie 1930 de către PS Vartolomeu, Episcopul Râmnicului Noului Severin.

Între anii 2006-2010, sfântul lăcaş a trecut prin ample lucrări de restaurare. Astfel, cu sprijinul Primăriei Izvorul Bârzii, a Secretariatului de Stat pentru Culte şi prin bunăvoinţa unor oameni inimoşi, s-a reuşit schimbarea tâmplăriei, restaurarea picturii şi refacerea tencuielii. De asemenea, a fost construită o nouă clopotniţă în curtea bisericii şi a fost achiziţionat un clopot nou. Pictura a fost realizată de către soţii Lăcrămioara şi Liviu Anton, meşteri pricepuţi întru cele ale picturii bisericeşti, dovadă stând şi numărul mare de lăcaşuri sfinte care poartă amprenta lor inconfundabilă.

(Sursa: episcopiaseverinului.ro)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 463

Id: 34719

Data: Oct 17, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).