În primele veacuri, comunitatile crestine au avut o atitudine usor oscilanta în ceea ce priveste penitenta celor care cazusera în pacate grave: apostazie, crima, adulter sau desfrânare. Acest fapt se datoreaza în special inexistentei unui „sistem“ care sa reglementeze perioadele de oprire de la Sfânta Împartasanie. Unele comunitati au fost cuprinse de un rigorism excesiv (a se vedea erezia novatienilor), iar altele, de laxism. În cele din urma, solutia initiala a constat în formarea unei modalitati de canonisire cunoscuta drept „treptele pocaintei“.În cadrul canonului al XI-lea, Sfântul Gri­go­rie, Arhiepiscopul Ne­o­ce­zareei, spune urma­toa­rele: „Plângerea este afara de usa casei de rugaciune, unde stând cel ce a pacatuit, trebuie sa se roage credinciosilor celor ce intra ca sa se roage pentru el. Ascultarea este înauntru de usa din tinda, unde trebuie sa stea cel ce a pacatuit pâna la catehumeni, si de acolo sa iasa; ca auzind, zice Sfântul Vasile cel Mare, Scripturile si învatatura, sa se scoata afara si sa nu se învredniceasca de rugaciune; iar prosternarea este ca înauntru de usa bisericeasca stând, sa iasa cu catehumenii; si starea împreuna, ca sa stea împreuna cu credinciosii si sa nu iasa cu catehumenii; cea mai de pe urma este împartasirea cu Sfintele Taine“ (Sfântul Grigorie al Neocezareei, „Canonul al XI-lea“, apud arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bi­se­ricii Ortodoxe. Note si comenta­rii, Sibiu, 2005, p. 358). Asadar, asa cum mentioneaza Sfântul Grigorie al Neocezareei, exista patru trepte ale pocaintei: plângerea, ascultarea, prosternarea, starea împreuna. Practic, odata cu instaurarea disciplinei ca­no­nice de la începutul secolului al IV-lea, s-a reglementat ca fie­ca­re crestin oprit de la Sfânta Îm­par­tasanie pentru o perioada mai lunga de timp sa treaca prin aceste patru etape prelimi­na­re înainte de a fi reprimit la comuniunea euharistica.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 563

Id: 42676

Data: Jul 24, 2014

Imagine: