Ultima zi a simpozionului teologic de la Bucuresti

Lucrarile din ultima zi a simpozionului international despre Taina Sfantului Maslu si ingrijirea bolnavilor s-au desfasurat pe 16 mai 2012 in Amfiteatrul Preot Dumitru Staniloae al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Simpozionul international s-a bucurat de prezenta studentilor, masteranzilor si a doctoranzilor acestei institutii, care au pus intrebari despre diferite aspecte teologice si practice care au fost evidentiate in timpul discutiilor. Atentie a fost acordata traditiilor locale ale savarsirii acestei taine si receptarii ei in alte Biserici Ortodoxe surori. Parintele Aleksi Kshutashvili de la Academia Teologica din Tbilisi si profesorii Archil Metreveli de la Universitatea de Stat din Tbilisi si Zaza Vashakmadze de la Universitatea de Stat din Akhaltsikhe au prezentat cateva randuieli liturgice si prevederi canonice ale savarsirii acestei taine in Biserica Ortodoxa din Georgia.Din partea Bisericii Romano-Catolice, preotul Isidor Martinica de la Facultatea de Teologie Romano-Catolica din Bucuresti a vorbit despre transformarile acestei taine in practica catolica. Din comunicarile prezentate am observat ca si in celelalte Biserici Ortodoxe se acorda o importanta deosebita Tainei Sfantului Maslu si in acelasi timp este considerata ca o metoda pastorala foarte importanta, deoarece aceasta taina a fost numita si taina impacarii cu Biserica si se poate vedea o similitudine cu Taina Sfintei Spovedanii. Parintele Dumitru Staniloae spune ca credinciosul se impaca cu Dumnezeu, cu aproapele si cu sine. In acest sens, si Sfantul Maslu contribuie la regasirea de sine a credinciosului, la refacerea legaturii sale cu ceilalti credinciosi ai Bisericii prin rugaciunile preotilor pentru ca primeste nu doar tamaduire, ci si iertarea pacatelor, a declarat pentru Ziarul Lumina parintele Ştefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.Din partea Facultatii de Teologie din Bucuresti au prezentat referate Nicolae Adrian Lemeni, parintele Sterea Tache, parintele David Pestroiu, preotul Mihai Burlacu si profesoara Mihaela Palade. Au mai vorbit parintele Ioan Tulcan si parintele Valer Bel de la facultatile de teologie ortodoxa din Arad si Cluj-Napoca. Simpozionul dedicat Tainei Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor, deschis sub cele mai favorabile auspicii prin prezenta Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, care in cuvantul introductiv a jalonat directiile spre care trebuie sa se indrepte cercetarea teologica, a relevat aspecte particulare in teologia rusa a secolului XIX si din Biserica Ortodoxa a Georgiei. Am vazut ca a fost o anumita perioada in Biserica Ortodoxa din Rusia cand copiii nu puteau participa pana la 7 ani la aceasta taina, pentru ca se punea problema ca, intrucat ei nu se spovedesc, nu au nevoie nici de o participare efectiva pentru a obtine iertarea pacatelor. Noi consideram ca, daca copiii se imbolnavesc, si ei pot fi adusi la Taina Sfantului Maslu, pentru ca si ei sa primeasca ajutorul de la Dumnezeu, manifestat prin tamaduirea trupului, a concluzionat parintele decan Ştefan Buchiu.Facultatea de Teologie din Bucuresti pregateste o noua manifestare stiintifica care se va desfasura in aceasta toamna la Bucuresti. Mai avem in vedere o manifestare stiintifica de un caracter deosebit. In septembrie, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel va avea loc o masa rotunda intre teologi dogmatisti de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti si teologi catolici de la Universitatea din Freiburg, Germania. Va fi o privire comparativa intre Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica in privinta Sfantului Maslu, care speram sa aduca noi clarificari in ceea ce priveste fundamentarea acestei taine si practicarea ei in Biserica de-a lungul istoriei si in zilele noastre, a explicat parintele decan.Dupa prezentarea referatelor a avut loc si o sesiune de discutii pentru prezentarea concluziilor acestei manifestari stiintifice.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 615

Id: 21945

Data: May 16, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).