Un an de activitate la Centrul social "Sf. Nicolae" din cartierul sibian Turnișor

Centrul social-educational “Sfântul Nicolae” de la vechea biserica din cartierul sibian Turnisor a sarbatorit joi, 27 martie, un an de la inaugurare, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Momentul a fost marcat printr-o slujba de multumire, urmata de o receptie la care au participat toti voluntarii implicati, preoti, asistenti sociali si cei 13 copiii beneficiari ai serviciilor de la centrul de zi din parohia sibiana.Sarbatorirea unui an de implicare activa în viata si mai ales în educatia copiilor din familii defavorizate ale cartierului Turnisor a început în Biserica “Sfântul Nicolae”, unde preotul paroh Ciprian Creanga si preotul Tiberiu Kiss, inspector social de la Departamentul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, au oficiat o slujba de multumire. În biserica au fost prezenti cei 13 copii care primesc la centrul social masa de prânz si participa la diferite activitati educationale, cadrele didactice voluntare din parohie si de la scolile din cartier, asistenti sociali, parinti si credinciosii care sprijina activitatile din Turnisor.La finalul slujbei religioase, preotul Ciprian Creanga a multumit tuturor celor implicati în acest proiect social si a subliniat necesitatea participarii active a parohiilor în asemenea activitati social-educative.Un nou sediu al centruluiCopiii au primit, apoi, masa de prânz, iar invitatii au avut posibilitatea sa afle mai multe despre centrul parohial. În viitorul apropiat, ne-a spus pr. Creanga, se vor demara lucrarile de constructie la un nou sediu pentru centrul social parohial, cu spatii moderne si suficiente pentru extinderea activitatilor si mai ale pentru primirea mai multor copii din cartier. Primaria Sibiului va oferi parohiei un teren în apropiere pentru realizarea acestei constructii, astfel încât copiii sa se bucure de toate conditiile prielnice activitatilor extrascolare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 542

Id: 39276

Data: Mar 28, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).