Un crestin aflat pe drumul sfinteniei inainteaza in virtuti si in har, dar trasaturile personalitatii sale nu pot fi sterse cu desavarsire. El isi va pastra impetuozitatea sau timiditatea, sociabilitatea sau, dimpotriva, interiorizarea. De asemenea, atunci cand doi crestini duc o viata induhovnicita, acest lucru nu garanteaza automat ca se vor putea pune de acord in privinta tuturor aspectelor vietii.Uniti in har si credinta, cu gandul atintit mereu catre desavarsire, ei pot ajunge totusi la dezacorduri in ceea ce priveste feluritele intamplari ale vietii. Asa a fost si relatia dintre Sfintii Constantin cel Mare si Atanasie al Alexandriei.Prima intalnire intre Sfantul Atanasie al Alexandriei si Sfantul Constantin cel Mare s-a petrecut la lucrarile Sinodului I Ecumenic intrunit la Niceea in anul 325. La vremea respectiva, Constantin cel Mare unificase deja intregul Imperiu Roman in subordinea sa, dupa bataliile decisive din anul 324, cand il invinsese pe Licinius si preluase si partea teritoriala rasariteana. Pe de alta parte, Sfantul Atanasie cel Mare se afla inca la inceputul activitatii sale pastorale, fiind doar diacon si participand la Sinodul Ecumenic numai in calitate de membru al delegatiei conduse de episcopul Alexandru al Alexandriei. Cu toate acestea, contributia sa teologica si spirituala la desfasurarea intrunirilor sinodale a fost nepretuita. Sfantul Atanasie a explicat cu multa precizie de ce este necesara utilizarea termenului deofiinta (homousios) pentru a descrie relatia dintre Tatal si Fiul in interiorul Sfintei Treimi. Acest punct de lucru s-a dovedit crucial pentru expunerea si apararea credintei ortodoxe si a fost dezvoltat mai tarziu de Sfintii Vasile cel Mare si Grigorie Teologul pentru a preciza si deofiintimea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul. Asadar, consideram ca nu este deloc eronat sa il apreciem pe Sfantul Atanasie cel Mare drept cel mai important personaj participant la lucrarile sinodale. Daca Sfantului Constantin cel Mare i se pot atribui meritele legate de efortul organizatoric bine sustinut si de desfasurarea optima a lucrarilor sinodale, Sfantul Atanasie cel Mare trebuie sa fie laudat pentru modul in care a expus cu claritate credinta ortodoxa, determinand practic condamnarea ereziei ariene. In ceea ce priveste relatia dintre imparat si diaconul episcopului Alexandru al Alexandriei, putem presupune ca aceasta a fost una foarte buna pe parcursul desfasurarii Primului Sinod Ecumenic. Cu toate acestea, lucrurile nu urmau sa ramana astfel.Primul punct de conflict: reintoarcerea lui ArieDupa condamnarea sa, Arie s-a orientat catre regiunea Siriei si Palestinei, unde a gasit ajutor din partea unor episcopi pe care ii cunostea de mult timp. Dupa ce a reusit sa il convinga pe Constantin cel Mare de sinceritatea intentiilor sale si dupa ce a semnat o marturisire formala de credinta, din care lipsea termenul homousios precizat de Atanasie, Arie a primit incuviintarea imparatului de a se intoarce in Alexandria. Nu trebuie sa il acuzam pe imparatul Constantin cel Mare ca a dat dovada de lipsa de precautie, deoarece vina le apartine in special consilierilor sai - Eusebiu de Nicomidia si Eusebiu de Cezareea - buni prieteni si sustinatori in ascuns ai lui Arie. Evident, episcopul Alexandru al Alexandriei a refuzat, indignat, sa il primeasca in comuniune pe Arie, in special pentru ca era clar ca acesta nu se lepadase de erezia sa. Dupa moartea lui Alexandru, Atanasie cel Mare, ales ca urmas al acestuia pe scaunul episcopal, a refuzat sa il primeasca pe Arie, ceea ce a generat un conflict deschis intre el si consilierii imparatului. Constantin cel Mare a fost biruit la vremea respectiva de intrigi. Atanasie cel Mare nu avea prieteni la curtea imperiala, iar adversarii sai nu conteneau sa il parasca imparatului pentru tot felul de pricini. Astfel, Atanasie a fost acuzat inclusiv ca ar fi omorat un episcop pe nume Arsenie, dar, pentru a-si demonstra nevinovatia, episcopul Alexandriei l-a cautat si l-a identificat pe acesta intr-o comunitate monahala din pustie si a venit insotit de el la judecata. Rusinea acuzatorilor sai i-a facut sa renunte la celelalte acuze, pentru moment.Sinodul de la TirA durat putin pana cand adversarii Sfantului Atanasie au obtinut ceea ce doreau: un sinod pentru a-l condamna. Increderea prea mare in proprii consilieri l-a facut pe Sfantul Constantin cel Mare sa isi plece urechea la intrigile acestora din nou. Convocat la Tir, sinodul respectiv, alcatuit preponderent din adepti ai arianismului, l-a condamnat pe Sfantul Atanasie. Acesta a plecat imediat la Constantinopol unde s-a intalnit cu imparatul si i-a reprosat acestuia ca ii sustine pe cei care il acuza pe nedrept. Initial, Constantin cel Mare i-a dat dreptate, dar apoi au intervenit din nou intrigile. Constantin cel Mare se temea de revolte locale foarte mult. Pentru el, unitatea imperiului era de o importanta covarsitoare si, speculand acest punct slab, intrigantii au reusit sa il faca sa isi schimbe decizia. Au renuntat sa il mai portretizeze pe Atanasie drept un om cu o credinta gresita. L-au acuzat, in schimb, ca vrea sa deturneze vasele cu grane destinate intretinerii Imperiului Roman. Egiptul era locul de unde se alimentau multe provincii imperiale. Astfel, l-au convins pe Constantin cel Mare ca Atanasie planuieste o revolta. Datorita presiunii puse asupra lui, Atanasie cel Mare a reactionat un pic aspru, spunandu-i imparatului ca Dumnezeu va judeca intre ei, de vreme ce este de acord cu cei care il calomniaza (vezi prezentarea excelenta a lui Peter J. Leithart in: Defending Constantine, IVP Press, Illinois, 2010, p. 184). Rezultatul a constat intr-un exil la Trier, o veche resedinta imperiala.Pentru majoritatea cercetatorilor, concluzia asupra acestui subiect este ca Atanasie cel Mare si imparatul Constantin au avut mereu relatii incordate. Desigur, acest lucru este la fel de adevarat precum a spune despre controversa existenta la inceputul anilor a90 intre doi mari duhovnici, respectiv parintele Paisie Aghioritul si parintele Porfirie, ca reprezinta dovada lipsei de sfintenie a unuia dintre ei. Faptul ca nu s-a cazut de acord intr-o problema care privea mai mult prezenta Sfantului Atanasie cel Mare in Egipt decat credinta ortodoxa, ne arata din start ca acest conflict a fost unul intretinut de alte surse. Vina apartine in primul rand episcopilor arieni care isi ascundeau bine intentiile sub masca bunavointei in fata imparatului, dar nu ezitau sa ii picure in urechi otrava clevetirii. Asa cum spuneam in debutul acestui material, este clar ca fiecare sfant isi pastreaza personalitatea pe drumul desavarsirii. Pe de alta parte, doi oameni meniti sa conduca nu au cum sa nu aiba un conflict atunci cand unul dintre ei trebuie sa se supuna celuilalt. Iar daca la mijloc se regaseste si o problema de credinta, atunci lucrurile pot escalada foarte usor. Putem fi insa siguri ca acum Sfintii Atanasie si Constantin sunt in pace si liniste, impacati pe deplin in Imparatia cerurilor. In definitiv, dragostea este cea care biruieste intotdeauna, in timp ce intrigile nu au cum sa dainuiasca vesnic. (Articol publicat in "Ziarul Lumina" din data de 10 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 605

Id: 34479

Data: Oct 10, 2013

Imagine: