Un nou an universitar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia
]]>La Alba Iulia a fost oficiată vineri, 02 octombrie 2015, începând cu ora 10.00, slujba de Te-Deum, cu ocazia începutului noului an universitar al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Sute de studenți, părinți și rude ai acestora, cadre didactice clericale și laice, precum și reprezentanți ai mediului academic albaiulian și invitați au trăit emoțiile unui nou început. Ceremonia a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi - cadre didactice ale Facultăţii de Teologie, după cum a precizat Pr. Florin Croitoru. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a adus în actualitate chipurile luminoase ale Sfinților Părinți Vasile cel Mare și Grigorie Teologul. Ei constituie pentru studenții teologi modele consistente în ceea ce privește studiul, rugăciunea și prietenia. Plecând de la viața exemplară a celor doi părinți capadocieni, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe tinerii teologi să studieze cu seriozitate, să frecventeze bibliotecile și să participe la manifestări științifice, pentru a se îmbogăți intelectual. Apoi, ierarhul, a subliniat importanța rugăciunii în viața tinerilor, sfătuindu-i să se roage atât acasă cât și în biserică, iubind Sfânta Liturghie, Paraclisul Facultății și Catedrala Arhiepiscopală. Rugăciunea, îi va umple pe teologi de ozonul vieții fericite, spunea Înaltpreasfinția Sa, și îi va ajuta să ajungă cunoscători ai Dumnezeului Celui Viu. În cele din urmă Arhipăstorul Alba Iuliei i-a chemat pe cei ce vor studia în cadrul Facultății de Teologie să prețuiască virtutea morală a prieteniei, care ne aseamănă cu îngerii. În felul acesta, studenții teologi de la Alba Iulia vor deveni modele de moralitate și de misiune, reflectându-L pe Hristos, zi cu zi, prin viața proprie. Misiunea instituției de învățământ teologic ortodox universitar din Alba Iulia, la aproape 25 de ani de la înființare, se definește în continuare pe coordonatele cunoașterii și valorificării științei științelor și a artei artelor, ce îi ajută atât pe profesori, cât și pe studenți să înainteze spre noi zone de profunzime teologică și de responsabilitate morală. Facultatea are menirea de a forma slujitori bine pregătiți din punct de vedere intelectual și spiritual, capabili să transmită mai departe adevărul evanghelic și să dialogheze pertinent cu societatea contemporană, afectată de multiple crize, în acest timp deopotrivă confuz, dar şi privilegiat al istoriei. Iar fiecare început de an universitar reafirmă cu putere oportunitățile pe care Facultatea de Teologie, Universitatea 1 Decembrie 1918 şi, nu în ultimul rând, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei le oferă, adeseori cu multe sacrificii.
Download: Click for download attached file: Un nou an universitar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 2, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei