Un nou ierarh in Patriarhia Antiohiei si a Intregului Orient

]]>Duminică 23 noiembrie 2014 a avut loc la Balamand, în Liban, hirotonia întru arhiereu cu titulatura de episcop de Erzurum a Arhimandritului Qais Sadiq, preotul comunității creștin ortodoxe arabe din România. Slujba de hirotonie a fost săvârșită în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în biserica Mănăstirii Sfintei Fecioare Maria de la Balamand, de către Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte Ioan al X – lea Yazigi, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, după cum ne-a transmis Pr. Drd. Gheorghe Costea, preotul comunităţii creştin-ortodoxe române din Siria. Printre ierarhii prezenți a fost și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment. În cadrul cuvântului rostit la sfârșitul slujbei Preafericitul Părinte Patriarh Ioan a felicitat pe noul episcop și i-a urat să aibă o păstorire cât mai rodnică; totodată a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru grija ce o poartă Biserica Ortodoxă Română pentru frații creștini antiohieni greu încercați în aceste timpuri. Mai apoi PS Qais a mulțumit atât Preafericitului Părinte Patriarh Ioan cât și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea lor și s-a angajat în a sluji cu smerenie comunitatea creștinilor arabi ce suferă în aceste zile în care mulți dintre ei au plătit cu viața lor pentru că au urmat să-l mărturisească pe Hristos cel răstignit. La sfârșit, PS Varlaam a transmis mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sursa: www.antiochpatriarchate.org

Download: Click for download attached file: Un nou ierarh in Patriarhia Antiohiei si a Intregului Orient

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 449

Id: 45836

Data: Nov 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).