Un nou protopop in Protoieria Pucioasa, judetul Dambovita

]]>La biserica Parohiei Pucioasa I, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, însoţit de părinţi consilieri de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, a instalat, joi, 03 decembrie 2015, pe Părintele Toma Iulian Rainea ca protoiereu al Protoieriei Pucioasa şi preot al Parohiei Pucioasa I, în prezenţa preoţilor din această protoierie, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. După săvârşirea slujbei de hirotesie, în cuvântul rostit, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit fostului protopop, Părintele Cătălin Hârciu, pentru întreaga activitate depusă în slujba Bisericii Ortodoxe Române, evocând principalele provocări pastoral-misionare ale contemporaneităţii şi necesitatea unei intensificări a vieţii pastoral-misionare şi filantropice în parohiile acestei protoierii. În continuare, a urat, de asemenea, succes în noua funcţie administrativ-bisericească,Părintelui Toma Iulian Rainea, în calitate de protoiereu. Noulprotoiereu a mulţumit pentru încrederea acordată şi a enunţat câteva din obiectivele pastoral-misionare pe care le va urmări în mandatul său spre folosul credincioşilor încredinţaţi spre păstorire.

Download: Click for download attached file: Un nou protopop in Protoieria Pucioasa, judetul Dambovita

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 692

Id: 59000

Data: Dec 4, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).