Un volum-document despre represiunea comunista asupra personalului de cult

Acum aproape un deceniu, la editura bucuresteana Scriptorium si sub egida Institutului de Istorie A. D. Xenopol din Iasi, aparea un volum de documente ingrijit de cercetatorul iesean Dorin Dobrincu, cu titlul Proba infernului. Personalul de cult in sistemul carceral din Romania potrivit documentelor Securitatii, 1959-1962, 155 p. Demersul a fost bine-venit, deoarece consta in publicarea a trei documente, sub forma de tabele, ce contin numele clericilor, de toate confesiunile, prezente in evidentele sistemului carceral romanesc din perioada mentionata. Cele trei documente au fost intocmite de Serviciul C de evidenta al Ministerului Afacerilor Interne, in perioada martie 1960 - septembrie 1962, ultimul fiind datat de catre editor. Tabelele au fost intocmite dupa un indrumator, care prevedea: numele si prenumele, datele de identificare complete, confesiunea, data si motivul arestarii, mentionarea instantei si a pedepsei, infractiunea si, eventual, apartenenta politica. Un exemplu ar fi: Graur Enache, nascut la 20 martie 1909, in com. Staurani, fiul lui Ion si Safta, fost PNŢ, cu ultimul domiciliu in Focsani-Barlad, preot ortodox; a fost arestat la 29 aprilie 1949, pentru participare in organizatie subversiva. Prin sentinta 663/14 august 1950 a Tribunalului Militar Galati a fost condamnat la 16 ani munca silnica (p. 3). Desigur, astfel de informatii ne ofera cateva repere din suferinta preotului mentionat. Insa demersul de editare a documentelor mentionate mai sus sufera de unele neajunsuri, de o elementara abordare critica. Este vorba de verificarea informatiilor oferite de aceste documente, mai ales in cazurile unor clerici marcanti, in dictionarele clericilor editate in anii a90 si la care editorul chiar face referire, precum Biserica intemnitata. Romania, 1944-1989, publicata de un grup de cercetatori de la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (nota 20, p. XII). Numai daca am lua exemplul preotului de mai sus am putea vedea ca Enache Graur s-a nascut in localitatea Straoane, jud. Vrancea. Un alt exemplu este al preotului martir Florea Muresan, care la p. 20 este enuntat Florian Muresan, sau al calugarului Roman Braga, membru al Rugului Aprins, care figureaza cu numele de Blaga (p. 22). Nu mai vorbim de informatia potrivit careia Gurau Vasilica Veronica figureaza ca stareta de manastire ortodoxa in manastirea Ţiganesti (p. 47 si 128), cand se stie ca aceasta a fost stareta Manastirii Vladimiresti, din jud. Galati. Erori de acest gen intalnim si la clericii de alte confesiuni. De pilda, la p. 26 figureaza Rafael Haeg, cand numele corect este Rafael Haag. Sau confesiunea este mentionata gresit sau incomplet, asa cum este cazul la Menghes Heronim, care figureaza cu apartenenta greco-catolica (p. 26), cand de fapt a fost unul dintre ordinarii substituti romano-catolici de Bucuresti din anii a50. Iar eroarea se repeta la indicele onomastic (p. 130).Din nefericire, erorile sunt numeroase si nu le putem puncta in articolul de fata. De asemenea, in demersul cercetatorului Dobrincu identificam o tendinta de subiectivism in prezentarea situatiei Bisericii Ortodoxe Romane sub persecutia comunista. Inca din introducerea de la volum, editorul face afirmatia: Biserica Unita cu Roma a fost singura confesiune majora care a sfidat deschis comunismul la inceputurile sale, dar si pretul a fost foarte mare, eludand astfel situatia Bisericii Ortodoxe Romane din perioada mentionata. Apoi, fara sa verifice informatia, sustine ca Ioan Enachescu, fost mitropolit al Basarabiei ar fi fost inlaturat, iar potrivit unor date mort in detentie (p. XIII). Evident ca este vorba de ierarhul Efrem Enachescu, care in calitate de fost mitropolit nu mai ocupa nici o functie administrativ-bisericeasca, deci nu putea fi inlaturat. Cat in privinta surselor, care sa ajute la luminarea trecutului carceral al personalului de cult, editorul nu face nici o referire la dosarele din fosta arhiva penala a Securitatii, care in acea vreme se afla depozitata la Tribunalele Militare teritoriale si putea fi accesibila prin CNSAS.Poate ca mai util ar fi fost ca editorul sa fi realizat o prezentare a etapelor represive operate de autoritatile comuniste in randurile clericilor, contextul politic, motivatii, culpe invocate de Securitate si justitia comunista, legislatie, astfel incat cei interesati sa aiba in fata un tablou al problemei.In concluzie, volumul editat de Dorin Dobrincu, cu toate carentele de care sufera, reprezinta un pas important in cunoasterea sistemului carceral din Romania comunista. Pentru utilizare necesita o atentie deosebita prin verificarea informatiilor cu alte surse, precum dictionarele clericilor intemnitati, foile matricole editate de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului si mai ales dosarele din fosta arhiva penala a Securitatii. (Articol realizat de Adrian Nicolae Petcu si pilicat in "Ziarul Lumina" din data de 8 aprilie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 726

Id: 29810

Data: Apr 8, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).