Ungerea din Betania (Mt. XXVI, 6-13; Mc. XIV, 3-9; In. XII, 1-8). Evanghelistul întrerupe pentru moment, descrierea complotului, ca sa intercaleze o scena petrecuta în Betania, cu câteva zile mai înainte, si anume: ungerea cu mir, de catre Maria, sora lui Lazar. Evanghelistul Matei care nu prezinta totdeauna evenimentele în ordine cronologica, ci uneori le sistematizeaza, prezinta acum un episod, pentru însemnatatea lui simbolica, înainte de moartea si îngroparea Domnului.Deci venind în Betania, „cu sase zile înainte de Pasti” (In. XII, 1), Domnul va fi gazduit în casa lui Lazar. În seara zilei urmatoare, în ajunul intrarii solemne în Ierusalim, ia parte la o masa data în cinstea lui de catre Simon Leprosul, un om bolnav de lepra, pe care îl vindecase Domnul. Era de fata Lazar, cel înviat din morti, care „sedea la masa” (In. XII,· 1) si surorile lui, Marta si Maria, care vor fi ajutat gazda la servirea mesei. La un moment dat, Maria se apropie de Iisus si în semn de veneratie, aducând un vas de alabastru plin cu mir de nard, îl toarna pe capul lui Iisus (In. XII, 3).Mirul de nard era un parfum foarte scump, care se prepara din radacinile si tulpina unei plante ce crestea prin partile Indiei, în regiunea muntilor Himalaia. Cum aceasta planta crestea în tari foarte îndepartate de Palestina, de unde se aducea cu caravanele, pretul mirului era deosebit de scump. Un centru renumit pentru fabricarea mirului de nard era si Tarsul Ciliciei. Pentru a se putea pastra multa vreme, nealterat, el se punea în vase speciale de alabastru. Alabastrul este o piatra deosebit de frumoasa, care se gasea din abundenta în Asia Mica, în apropierea Damascului, în India, lânga Theba în Egipt. Forma cea mai obisnuita a vaselor de alabastru în care aveau sa se pastreze mirurile, era cea a unui con sau corn, cu gâtul foarte strâmt, pentru a se evita evaporarea sau risipa. Dupa ce se umplea cu mir pâna sus, gâtul îngust se închidea ermetic si se sigila. Continutul acestor vase putea fi golit dintr-odata numai spargându-se.Gestul Mariei exprima, deci, spontaneitatea unei neasemuite generozitati fata de Mântuitorul, care-i facuse atâta bine, înviindu-i fratele si „vestindu-i cuvintele vietii vesnice” (Lc. X, 39-42). În primul moment, toti cei prezenti vor fi aprobat, în tacere, fapta Mariei ,,fiindca stiau ca izvorâse dintr-un sentiment de înalta admiratie pentru Domnul Iisus Hristos. Numai Iuda gaseste cuvinte de reprobare: „pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor?”. (In. XII,4).Obiectiunea lui Iuda a facut o impresie penibila si a indispus pe cei prezenti. Era nu numai jignitoare pentru Domnul Iisus, dar si nepotrivita, întrucât mirul apartinea Mariei si nu era dreptul lui de a stabili ce utilizare sa-i dea. Totodata, „nu îi era lui grija de saraci, ci el purta punga si lua din ce se spunea în ea” noteaza Apostolul Ioan, cel care îi cunostea foarte bine caracterul (In XII, 6).Domnul, însa, ia apararea femeii si spune: „pentru ce faceti suparare femeii? Ca lucru bun a facut ea pentru Mine. Pe saraci pururea îi aveti cu voi..., ea însa a turnat mirul acesta pe trupul Meu, pentru înmormântarea Mea?“ Cuvintele Mântuitorului arata, mai întâi, ca atâta vreme cât va exista omenirea, vor fi saraci si, deci, vor avea posibilitatea de a-i milui. Însa gestul femeii avea o semnificatie adânca; îl pregatea pentru înmormântare (II Cronici XVI, 14; Is. LIII, 9). Cu aceasta fapta, Maria si-a legat, pentru totdeauna, numele de moartea rascumparatoare a Domnului; De aceea, „oriunde se va vesti evanghelia, în toata lumea, se va spune si ceea cea facut ea“, zice Mântuitorul (Mt. XXVI,13).Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului dupa Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 619

Id: 39866

Data: Apr 16, 2014

Imagine: