UNITATE SPIRITUALĂ ŞI DEMNITATE NAŢIONALĂ

Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul României, la deschiderea Congresului Spiritualitatii Românesti, editia a XVII-a, Alba Iulia, 28 noiembrie – 01 decembrie 2013:La împlinirea a 20 de ani de la fondare, Congresul Spiritualitatii Românesti, aflat anul acesta la cea de-a XVII-a editie, constituie un factor de cultivare a constiintei unitatii si continuitatii noastre nationale, cuprinzând manifestari spirituale, culturale si stiintifice, de recunostinta fata de cei care au contribuit la dainuirea peste timp a constiintei de neam, a comuniunii de cuget, de credinta, de limba si simtire româneasca.Crestinat, adica unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român poarta în sufletul sau în acelasi timp pecetea tainei Crucii si Învierii lui Hristos, traind ritmic istoria ca pe o Cruce si o Înviere, suferinta si speranta, întristare si bucurie. Taina Crucii care se înalta în slava Învierii este înscrisa pe Stema României, ca simbol al dainuirii noastre si program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poarta Crucea în plisc, aratând ca numai prin credinta si iubire jertfelnica noi ne-am aparat patria, am dainuit ca neam si am pastrat unitatea si demnitatea noastra ca stat national.Rodirea luminoasa a Evangheliei lui Hristos în istoria si cultura poporului român se vede si în darul unitatii, al libertatii si demnitatii nationale, dobândit prin credinta puternica si lupta jertfelnica de-a lungul a multor secole de suferinta crestineste îndurate. De aceea, marii luptatori pentru unitatea, libertatea si demnitatea naționala au devenit eroi nationali, eterne raze si chipuri de lumina în istoria si spiritualitatea poporului român.Aceste chipuri de lumina, cu valoare de simbol si de reper, trebuie cunoscute si cinstite ca fiind componenta majora a identitatii si demnitatii, a dainuirii si dezvoltarii spirituale a poporului român.Acum, la aniversarea a 95 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918,dorim sa exprimam omagiul si recunostinta cuvenita tuturor fauritorilor actului maret al împlinirii marelui ideal pentru care au luptat mosii si stramosii nostri, stiind ca unirea tuturor provinciilor românesti într-un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi de afirmare treptata a constiintei nationale si a dorintei de unitate nationala.Unirea cea Mare de la Alba Iulia din 1918 a fost precedata si pregatita treptat de Revolutia din anul 1848, de Unirea Principatelor Române din anul 1859, de victoria românilor asupra otomanilor în Razboiul pentru Independenta din 1877, de ridicarea României la rang de Regat în 1881, urmata de obtinerea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885 si de victoriile armatei române în Primul razboi mondial, între anii 1916-1918, de proclamarea Unirii Basarabiei cu Patria Mama, mai precis cu Regatul României, la Chisinau, în 27 martie 1918 si de proclamarea Unirii Bucovinei cu România, la Cernauti, în 28 noiembrie 1918.În toate aceste etape de înaintare catre realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Biserica Ortodoxa Româna a fost împreuna cu poporul, a fost în fruntea lui cu rugaciunea si cu încurajarea, savârsind Sfânta Liturghie si slujba de TE - DEUM, folosind predica si cuvântul tiparit, cultivând constiinta nationala si idealul luptei pentru libertate si unitate nationala.Pentru toate binefacerile Marii Unirii, aducem astazi multumire lui Dumnezeu Cel preaslavit în Sfânta Treime si pomenim cu recunostinta pe toti eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea si demnitatea poporului român.Întrucât unitatea teritoriala realizata în 1918 nu mai este astazi pe deplin aceeasi, trebuie sa cultivam mai mult comuniunea cu fratii nostri români din apropierea granitelor României si cu românii de pretutindeni. Astfel, Ziua Nationala a României va fi si mai mult Ziua Unitatii si Demnitatii Nationale a Românilor.Ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute ca sa pastram si sa cultivam darul unitatii nationale ca fiind un simbol al demnitatii poporului român, obtinut cu multe jertfe de vieți omenești si multe eforturi spirituale si materiale, confirmând adevarul esential ca numai prin Cruce s-a ajuns la Înviere si numai prin lupta jertfelnica românii au dobândit unitatea, libertatea si demnitatea naționala. De aceea, 1 Decembrie este ziua sfânta a mulțumirii aduse lui Dumnezeu si a recunoștinței si cinstirii aduse eroilor fauritori ai unitații naționale.† DANIELPatriarhul României(Foto - Arhiva)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1161

Id: 36013

Data: Nov 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).