Universitate de vara pentru romanii de pretutindeni

În localitatea Izvorul Muresului, din judetul Harghita, se desfasoara, în perioada 11-15 august, a 12-a editie a Universitatii de vara a românilor de pretutindeni, informeaza Ziarul Lumina. Aproximativ 100 de persoane, tineri din România, Republica Moldova si alte tari, reprezentanti ai comunitatilor românesti din strainatate, parlamentari români si moldoveni, precum si profesori universitari, participa la acest eveniment. Editia de anul acesta a Universitatii de vara de la Izvorul Muresului a început luni 11 august, la Manastirea „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate, cu un moment de rugaciune si cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei si Harghitei. „În acest post al Adormirii Maicii Domnului, Dumnezeu ne-a chemat aici în munti, asa cum odinioara stramosii nostri se retrageau din fata invaziilor. De data aceasta ne retragem si noi pentru a ne putea împartasi prin cuvânt starile noastre sufletesti dintr-o parte si alta a Carpatilor si dincolo de aceste frontiere înca vremelnice ale României. Asteptam cu nerabdare sa ne împartasiti din cele ce traiti printre straini, cum va este viata, ce speranta de mai bine aveti pentru cei care sunt departe de patria-mama. Am început aceste cursuri de la Universitatea de vara cu o sfânta rugaciune, aratând ca peste tot este puterea lui Dumnezeu si, daca din punct de vedere social avem anumite relatii între noi si state, trebuie sa existe o relatie permanenta între neamul nostru românesc si Dumnezeu. Dumnezeu a iubit si iubeste neamul nostru si asteapta de la noi recunostinta si deschiderea inimilor noastre, caci, mai presus de orice, numai Dumnezeu poate sa aduca asteptata mângâiere a fiilor neamului nostru românesc“, a spus Înaltpreasfintitul Parinte Ioan. Universitatea de vara de la Izvorul Muresului este organizata de: Centrul Cultural Toplita, Fundatia Nationala pentru Românii de Pretutindeni (Bucuresti) si Centrul European de Studii Covasna-Harghita. Reuniunea se desfasoara, de asemenea, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni al Institutului Cultural Român, al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei si al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures. „Cele mai importante probleme ridicate la discutiile Universitatii de vara sunt în legatura cu semnalul pe care trebuie sa-l dea statul român si responsabilitatea pe care trebuie sa o arate fata de orice cetatean român care, cu voia sau fara voia sa, traieste în zone care nu sunt în componenta României. Apoi se reclama lipsa principiului reciprocitatii. România acorda drepturi largite minoritatilor nationale de pe teritoriul ei, dar nu solicita aceleasi drepturi pentru comunitatile românesti din strainatate, si avem exemplu cazul românilor de pe Valea Timocului. Problemele ridicate sunt punctuale si legate de solidaritatea si sustinerea cetatenilor români care au nevoie de sprijinul tarii-mama“, a spus Ioan Lacatusu, membru în conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures.Lucrarile Universitatii de vara se vor încheia vineri, 15 august. Invitatii vor participa la Sfânta Liturghie de hramul Manastirii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Izvorul Muresului. În aceeasi zi va avea loc o seara româneasca, cu traditionalul foc de tabara si un spectacol oferit de Institutul Cultural Român.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 540

Id: 43168

Data: Aug 14, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).