Va fi sfintit Paraclisul Asezamantului social-filantropic de la Itesti, jud. Bacau
]]>La Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, marți, 08 septembrie 2015, orele 16.00, la Așezământul Sfinții Părinți Ioachim și Ana de la Itești va fi o întreită sărbătoare, informează epr.ro Văzând nevoile crescânde ale comunității din zona Bacăului, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Centrul Eparhial de la Roman s-a angajat la un nou efort pentru amenajarea unui nou așezământ social destinat îngrijirii persoanelor vârstnice, la Itești, în județul Bacău. Având ca ocrotitori pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, acesta va fi binecuvântat de ierarhul locului, în ziua de marți, 08 septembrie 2015, orele 16.00,atunci când va fi sfințit și Paraclisul Izvorul Tămăduirii situat în incinta Centrului social de la Itești. Nouainițiativă social-filantropică a Eparhiei Romanului și Bacăului vine ca urmare a experienței de la Hârja, acolo unde, după aproape zece ani de eforturi susținute din partea Chiriarhului locului și a colaboratorilor săi, s-a ajuns la susținerea unui cămin unde sunt îngrijiți medical și spiritual 100 de bătrâni, cărora li se adaugă alți 50 la domiciliu. În ciuda tuturor ostilităților întâmpinate, zona fostei baze militare de la Itești, a devenit o oază deosebită, în care rugăciunea și filantropia se împletesc, după o perioadă îndelungată de muncă asiduă și implicare a Centrului Eparhial de la Roman. De altfel, pentru reușita acestui amplu proiect, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a înființat un sector special, coordonat de Arhimandritul Nicodim Bițic, care, de peste doi ani, a lucrat și continuă să lucreze pentru a conferi acestui spațiu o imagine aparte. Astfel, s-a reușit, printr-o investiție exclusivă a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin mari eforturi financiare și resurse umane proprii, recondiționarea și readucerea în stare de funcționare a acestor locuri. Fără a se schimba nimic din arhitectura și structura clădirilor, fără a se face modificări, totul a fost reparat, adus la zi și în conformitate cu nevoile stringente ale unui așezământ de acest tip. Prin realizarea noului Așezământul social-caritabil, Biserica vine în ajutorul fiilor ei, copii și vârstnici deopotrivă, care atât în zonaBacăului, cât și a Romanului, beneficiază de sprijin.De această dată, la Itești, în centrul atenției sunt persoanele vârstnice, cunoscut fiind faptul că, în cadrul Fundației Episcop Melchisedec din Romanfuncționează un centru pentru copiii defavorizați. ”Ne dorim ca, în ziua când vom binecuvânta acest așezământ, pentru a arăta munca asiduă a Centrului Eparhial, prin reprezentații săi, să facem și o sărbătoare a porților deschise. Prin aceasta se va arăta, celor dornici să vadă, efortul făcut de către Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului pentru binele obștesc, în numele Preasfintei Treimi”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.
Download: Click for download attached file: Va fi sfintit Paraclisul Asezamantului social-filantropic de la Itesti, jud. Bacau

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Sep 5, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei