Vecernia Invierii la Catedrala Arhiepiscopala din Rm. Valcea

În prima zi de Pasti, în lacasurile de cult din Patriarhia Româna, se oficiaza în jurul orelor 12:00 Vecernia Învierii, numita în popor si „a doua Înviere”, slujba solemna în cadrul careia se citește Sfânta Evanghelie în mai multe limbi.La Catedrala Arhiepiscopala din Râmnicu Vâlcea, duminica, 20 aprilie 2014, Vecernia Învierii Domnului a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, informeaza arhiram.roRaspunsurile la strana au fost date de catre Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale, condusa de catre Prof. Marian Cristi Stroe.La sfârsitul slujbei, Preasfintitul Parinte Emilian, a tinut un cuvânt de învatatura în care a evidentiat adevarata semnificatie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, explicând si simbolistica citirii Sfintei Evanghelii în cele 12 limbi.Dupa slujba grupul de copii „Mireasma Zorilor” din Parohia Nemoiu, comuna Amarasti, Protopopiatul Dragasani, condus de Prof. Elena Cuculici, a sustinut un frumos program de cântari religioase dedicate Învierii Domnului.La aceasta sfânta slujba savârsita în Catedrala Arhiepiscopala au participat numerosi credinciosi din municipiul Râmnicu Vâlcea si din împrejurimi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 441

Id: 40029

Data: Apr 21, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).