Veghetori la racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou

A mai trecut un an, a mai venit o luna octombrie, numai timpul sarbatorii celei mari a orasului, a carui inima pulseaza în venerabila Catedrala patriarhala, a ramas neschimbat. Statornic în sfintenie si în rugaciuni, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou aduna oamenii si face minuni, dupa cum marturisesc parintii slujitori de la altarul Catedralei, strajeri neobositi la racla cu sfintele moaste ale Ocrotitorului Bucurestilor.Cu aproape o saptamâna înainte de hramul Catedralei patriarhale, buchete de oameni s-au asezat în rând pentru a sta de vorba, fiecare dupa priceperea sa, cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. La fel ca în cursul anului, si cu prilejul marelui praznic credinciosii sunt întâmpinati de preotii care vegheaza la capatâiul raclei cu sfintele moaste. Oamenii sunt îndrumati, ajutati, miruiti si binecuvântati de acestia, pentru care puterea sfântului este graitoare prin minunile înfaptuite cu discretie în viata celor neclintiti în credinta.

„Cu adevarat moastele sfintilor constituie adevaratele comori“

„Din putina mea experienta la moastele Sfântului Cuvios Dimitrie as putea sa afirm ca am vazut foarte multi oameni plini de evlavie, care vin permanent sa îi multumeasca pentru ajutorul primit. Nu pot spune ca este la fel de mare evlavia întâlnita la Bucuresti cu cea de la moastele Sfintei Parascheva de la Iasi. Sfântul Dimitrie a ramas un sfânt smerit. Toti sfintii sunt smeriti, dar el a fost deosebit de smerit în timpul vietii si asa a ramas si acum. El ne ofera un model exemplar de sfintenie, de traire, de discretie într-o lume în care toti doresc sa se afirme“, spune parintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale si Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor.Parintele arhimandrit continua cu punctarea unor similitudini între viata Sfântului Cuvios Dimitrie si viata Sfintei Parascheva, desi au trait la o diferenta de câteva sute de ani: „Sfânta Parascheva s-a aflat neputrezita dupa ce a stat un numar de ani pe malul marii, doar la câtiva metri departare de Marea Marmara. Sfântul Cuvios Dimitrie a fost descoperit în apa Lomului, mai întâi între ziduri de apa si apoi, în timpul unei furtuni, aruncat sub prundisul apei Lomului, unde stralucea precum nestematele, pentru ca asa stralucesc sfintii. Desi era în apa - la unu, doi metri în prundis -, mai ales noaptea se arata o lumina stralucitoare, încât locuitorii satului s-au întrebat ce comoara este ascunsa acolo. Cu adevarat moastele sfintilor constituie adevaratele comori! La fel Sfânta Parascheva, printr-un fapt minunat, a fost descoperita când se dorea îngroparea unui marinar pacatos alaturi. Atunci s-a aratat de fapt cine era ea, cea care traise în smerenie. Astfel de exemple numai sfintii ni le pot da. Când nu am ajuns la înaltimea lor, la aceasta masura a lucrurilor, înseamna ca nu suntem înca pe calea cea buna - cea care duce în Împaratia lui Dumnezeu.“

Bucuria sarbatorii pe întelesul tuturor

Parintele protosinghel Iustin Bulimar de la Catedrala patriarhala vorbeste despre smerenia si binefacerile sfântului, de a carui sfintenie se împartaseste zilnic, prin slujirea care i-a fost rânduita: „În decursul atâtor ani, de când sunt aici, am ajuns la concluzia ca Sfântul Dimitrie e un sfânt smerit care vine în ajutorul tuturor crestinilor care vin si se roaga lui. Multi sunt cei care vin si recunosc ca Sfântul Dimitrie le-a venit în ajutor, dar nu se face atât de mare vâlva ca în cazul minunilor petrecute la moastele altor sfinti. Am trait minunile cu cei care le-au trait la rândul lor si de care m-am minunat, caci minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui. Un fapt impresionant pentru mine este acela ca în ultimii trei ani multime de credinciosi din Bulgaria si din tinuturile de peste Dunare vin si se închina cu foarte mare evlavie la moastele Sfântului Dimitrie, pe care îl considera un grabnic ajutator.“Despre bucuria invocata cu prilejul sarbatorii, neînteleasa de unii, parintele Iustin Bulimar spune ca acest simtamânt poate fi perceput doar atunci când omul se osteneste, privegheaza, se roaga, se atinge de sfintele moaste si astfel, cu rugaciunile sfântului si din mila lui Dumnezeu, poate avea aceasta traire duhovniceasca. Apoi, dupa cum arata parintele protosinghel, „nu la întâmplare, credinciosi din tara si de peste hotare se alatura acelei cozi interminabile. Ei nu doar asteapta, ci au un sentiment, o traire si, în acelasi timp, cauta sa se perpetueze în viata lor trairea din anii trecuti, deoarece au simtit cu adevarat mila si ajutorul lui Dumnezeu.“

Împlinirile „cautatorilor de har“

Protosinghelul Corneliu Andrasco slujeste de mai bine de patru ani la altarul Catedralei patriarhale. În tot acest timp, a ascultat marturia multor credinciosi care i-au cerut ajutorul Sfântului Dimitrie si în viata carora s-au petrecut mari minuni: „De pe buzele multor credinciosi mi s-a dat sa aud exclamarea: «Parinte, Sfântul Dimitrie este viu! El ne asculta! Este cu noi! Ne ajuta!» Aceste minuni sunt marturisite zilnic prin multimea de credinciosi care vine sa se închine la sfintele sale moaste, dar mai ales în ziua praznuirii sale - pe 27 octombrie, prilej cu care se da startul migratiei duhovnicesti a cautatorilor de har“.Parintele Corneliu Andrasco marturiseste: „Personal, pe Sfântul Dimitrie îl simt ca pe un parinte al monahilor si ocrotitor al familiei crestine“. Mai spune ca a întâlnit la scaunul de spovedanie multe familii care erau în prag de divort, dar care, prin rugaciunea lor si mijlocirea sfântului, au ramas familii crestine pâna astazi. Ajutorul sfântului este marturisit si de multimea de studenti care vin sa înalte rugaciuni înainte de sesiunea de examene. „Cred ca Bunul Dumnezeu a rânduit ca Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou sa locuiasca împreuna cu noi în România, în Cetatea Bucurestilor, pentru a ne fi în permanenta model de vietuire duhovniceasca si pilda de smerenie, deoarece omul doar în stare de smerenie Îl poate cunoaste pe Dumnezeu si poate sa atinga sfintenia“, încheie parintele protosinghel Corneliu Andrasco. (Reportaj realizat de Raluca Brodner si publicat în „Ziarul Lumina” din data de 29 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 2404

Id: 35039

Data: Oct 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).