Ceasurile de rugaciune si meditatie profunda din saptamana care precede luminata zi a Invierii Domnului le traieste fiecare dupa credinta si evlavia lui.Multi dintre fiii Bisericii parasesc grija cea lumeasca si se roaga mult, alungand intunericul noptii pacatului si cautand lumina pe care a adus-o in lume Cuvantul care S-a facut trup si S-a salasluit intru noi si am vazut slava Lui, ca a unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar (Ioan 1, 14).Sa lepadam lenea departe de la noi si sa intampinam pe Hristos, Mirele Cel fara de moarte, cu faclii luminoase si cu cantari, pentru a nu ramane afara de camara lui Hristos, dupa cum spun cantarile acestei perioade.Daca privim in mod general la viata Bisericii, observam ca multi frati de-ai nostri gasesc in perioada Paresimilor, mai ales in prima si ultima saptamana a postului, timp mai mult pentru a-si indrepta pasii spre Biserica. Cand facem un pas spre Dumnezeu, El face zece sau o suta catre noi.Lecturile si cantarile Triodului ne-au insotit zece saptamani intr-un urcus duhovnicesc si intr-o calatorie interioara cu Hristos catre noi insine. Ce-am descoperit inlauntru marturisim sub epitrahil, cu permanenta dorinta de a fi mai buni, de a ne schimba gandirea si trairea. Daca n-am putut urca cateva trepte pe scara virtutilor, asa cum ne-a chemat evlaviosul si filocalicul egumen de la Sinai, Sfantul Ioan Scararul, macar 'sa nu fim lepadati afara din camara, tanguindu-ne', ca sa citam din marele Canon de pocainta al Sfantului Andrei Criteanul.Timpul petrecut alaturi de cuvintele si rugaciunile Triodului constituie de fapt multe ceasuri castigate, iar daca n-am meditat cumva cu atentie si zabava cuvenita, am irosit de fapt vremea vietii noastre si n-am rascumparat-o, asa cum ne indeamna cuvintele Scripturii.Daca suntem macar acum sinceri, observam, din nefericire, ca intr-o mare masura suntem preocupati de lucruri neinsemnate, trecatoare. Celor vesnice nu le acordam atentia cuvenita si trecem pe langa ele tot mai grabiti si mai indiferenti.Sinaxarul Triodului din Sfanta si Marea zi de Joi a saptamanii Sfintelor Patimiri, urmand predaniile dumnezeiestilor Apostoli si ale Sfintelor Evanghelii, ne-a lasat spre praznuire patru evenimente: Spalarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taina; Rugaciunea cea mai presus de fire si Vanzarea Domnului.Toate cele amintite au o importanta covarsitoare in istoria mantuirii, in viata Bisericii si, implicit, in drumul nostru spre dobandirea Imparatiei, intre acestea avand de fapt intaietate Euharistia, medicamentul nemuririi, marele dar pe care Mantuitorul l-a lasat oamenilor.Cu putin timp inainte de Sfintele Sale Patimiri, Domnul Hristos, fiind impreuna cu ucenicii Sai, carora le-a descoperit tainele Imparatiei cerurilor vreme de trei ani si mai bine, le-a marturisit: 'Cu dor am dorit sa mananc cu voi acest Pasti, mai inainte de patima Mea, caci zic voua ca de acum nu-l voi mai manca, pana cand nu va fi desavarsit in Imparatia lui Dumnezeu' (Luca 22, 15-16).Dupa cina au plecat in Gradina Ghetsimani, loc predilect de rugaciune si liniste, la poalele muntelui Eleonului, unde Domnul adeseori poposea singur ori insotit de ucenicii apropiati.Importanta Euharistiei este subliniata, dintru inceput, de cuvintele Mantuitorului descoperite si lui Pavel, vasul cel ales, care in Epistola I catre Corinteni, capitolul 11, versetele 23-26 spune: 'Ca Domnul Iisus, in noaptea in care a fost vandut, a luat paine, si, multumind, a frant si a zis: Luati, mancati; acesta este trupul Meu care se frange pentru voi. Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea. Asemenea si paharul dupa Cina, zicand: Acest pahar este Legea cea noua intru sangele Meu. Aceasta sa faceti ori de cate ori veti bea, spre pomenirea Mea. Caci, de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana cand va veni'. Aflam, astfel, ca primirea Trupului si a Sangelui Domnului se face intotdeauna spre pomenirea Lui. In acest sens, crestinii sunt hristofori, adica purtatori de Hristos. In Hristos suntem un singur neam, un popor al Imparatiei. Ucenicii, raspanditi pana la marginile pamantului, au dus cu ei Taina Euharistiei. Primele comunitati infiintate sub teroarea persecutiilor aveau in centrul lor tocmai frangerea painii. Inainte de primirea Sfintei Impartasanii, fiii Bisericii se pregateau cu mare atentie, iar ierarhii si teologii perioadei de inceput si de aur a crestinismului au acordat spatii ample teologhisirii despre acest capitol esential din invatatura noastra de credinta. De fapt, asa a ramas mereu Euharistia, in centrul Teologiei, reper fundamental al cultului ortodox si al luptei noastre duhovnicesti intru dobandirea mantuirii.Joia Sfintelor Patimiri ne aduce aminte de momentul in care Domnul a instituit Euharistia, de aceea, Liturghia acestei zile are o semnificatie speciala si o importanta covarsitoare, reflectate in primul rand in sfintirea unui Agnet din care se va pregati Trupul si Sangele Domnului, pastrat in Sfantul Altar pentru impartasirea pruncilor si a bolnavilor, in cazuri speciale, pe parcursul unui an intreg.Liturghia Marelui Vasile, unita intotdeauna cu Vecernia, are cantari care vorbesc despre evenimentul petrecut in 13 Nisan, anul 30 d.Hr. Ele ne vestesc ca 'aduna-se acum soborul iudeilor, ca sa dea lui Pilat pe Ziditorul si Facatorul tuturor. O, nelegiuitii, o, necredinciosii! Ca randuiesc spre judecata pe Cel ce vine sa judece viii si mortii; pe Cel ce vindeca patimile Il gatesc spre Patima. Doamne, indelung-Rabdatorule, mare este milostivirea Ta, slava Ţie. Iuda cel fara de lege, Doamne, care si-a intins mana in blid la cina, impreuna cu Tine, si-a intins mainile fara de lege ca sa ia argintii; si cel ce socotea pretul mirului nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fara de pret; cel ce si-a intins picioarele sa i le speli Tu, Stapanul, Te-a sarutat cu viclesug, ca sa Te dea celor fara de lege. Şi lepadandu-se din ceata Apostolilor si aruncand cei treizeci de arginti, n-a vazut Invierea Ta cea de a treia zi, prin care miluieste-ne pe noi'...In locul heruvicului cunoscut de peste an, marii Parinti ai Bisericii au hotarat, de demult, sa puna in aceasta zi o frumoasa alcatuire, numita Cinei Tale celei de Taina, esenta a unor invataturi pilduitoare si, in acelasi timp, rugaciune fierbinte, ca sa fim si noi partasi infricosatoarei, minunatei si mantuitoarei Cine de Taina. Ni se aminteste sa nu spunem vrajmasilor Domnului tainele Lui si nici sa-I dam sarutare vicleana ca altadata Iuda vanzatorul. Trebuie sa urmam insa comportamentul onest al talharului rastignit in preajma Mantuitorului, care a castigat Raiul doar marturisind Dumnezeirea Lui si rugandu-L sa-l pomeneasca intru Imparatia Sa.Dintr-un anumit punct de vedere, nimeni nu este vrednic sa se apropie, sa slujeasca la Sfanta Liturghie si sa se cuminece cu Sfintele Taine. Ne ajuta insa mult lacrimile de pocainta strivite de pleoape in coltul ochilor, la vremea cand in genunchi citim rugaciunile randuite si, 'venindu-ne in sine', ne intoarcem catre Parintele cel iubitor, Care asteapta intoarcerea celor plecati departe, in lumea pacatului. Ne mai ajuta dorinta profunda de a fi impreuna cu Hristos si iertarea duhovnicului pe care o primim ca si cum ar veni de la Hristos Insusi.Gandindu-ma acum la importanta Euharistiei, imi amintesc de felul in care oameni ai lui Dumnezeu, traitori departe de lumina reflectoarelor si paginile jurnalelor, isi duceau (si inca mai duc) viata intru asteptarea intalnirii cu Domnul, prin chipul painii si al vinului prefacute in Dumnezeiestile Taine odata cu pogorarea harului Sfantului si de viata facatorului Duh. Posteau indelung, cu bucate simple, fara vin si untdelemn. Se fereau de pacate, de vorbiri pe la colturi, de intrigi si tulburare. Dupa ce se ingrijeau de cei mai saraci ca ei oferindu-le un semn de bunavointa, cautau duhovnicul, caruia ii marturiseau pacatele cu adanc de smerenie... Isi cereau iertare de la toti, cu maxima constiinciozitate si mergeau la biserica avand bucuria negraita a intalnirii cu Mantuitorul. Chiar daca nu era deasa impartasire, recomandata acum de duhovnici experimentati, zic, era pregatirea indelungata si exemplara.O alta practica ce subliniaza respectul acordat Euharistiei este cea legata de impartasirea celor suferinzi.In satul Radaseni, din tinutul Falticenilor, bolnavii tintuiti la pat erau impartasiti in cele patru posturi, dar si in rastimpul anului, la intervale de cel mult 40 de zile. Acesta era obiceiul impamantenit de marii duhovnici Paisie Olaru si Cleopa Ilie, bine cunoscuti satenilor si de altfel prezenti de multe ori in viata comunitatii.Cand preotul pleca de la biserica cu Sfanta Impartasanie, purta pe grumaz epitrahilul si cutiuta cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Domnului in maini. Suna atunci clopotul mare. Mantuitorul era in mijlocul oamenilor. Preotul, batran cum era, mergea agale pe ulitele satului, prin nameti, pe ploaie ori vreme buna. Credinciosii se inchinau cu evlavie, sarutau mana preotului, stiind ca merge cateva case mai departe, ducand cu el margaritarul cel mai de pret la un suferind care astepta aceasta binecuvantare. Dupa spovedanie si impartasanie, bolnavii erau mai senini, mai increzatori, mai plini de speranta. Multi dintre ei isi recunosteau public carentele si spuneau ca nu sunt vrednici sa primeasca acest mare Dar de la Dumnezeu, partea lor de Cer, arvuna Raiului de care nu-i lipsise Biserica.N-am auzit in anii aceia sa fi fost vreo familie care inchidea usa preotului, sau care sa nu-i fi solicitat prezenta la capataiul bolnavilor, in preajma Sfintelor Pasti ori la alte sarbatori importante de peste an.Trecem adeseori oricum, fara a ne cutremura, pe langa minunea care se intampla sub ochii nostri la fiecare Sfanta Liturghie. Aflandu-ne in Altar, ne comportam ca si cum am fi intr-un loc oarecare. Putina evlavie si putina traire duhovniceasca! Sa ne gandim ca Sfantul Simeon Noul Teolog afirma ca preotul care nu vede harul pogorand in potir nu merita sa fie preot.In aceasta zi care ne aduce aminte de Cina cea de Taina, cand Mantuitorul a instituit Euharistia, se cuvine sa reflectam cu atentie la negraita milostivire a lui Dumnezeu fata de noi, aratata sub chipul painii si al vinului. Sa nu uitam ca, ori de cate ori ne cuminecam, facem aceasta 'intru pomenirea Lui', vestind moartea Domnului pana cand El va veni... (Articol aparut sub semnatura parintelui arhim. Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucuresti si Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor, in Ziarul Lumina , din data de 12 aprilie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 629

Id: 30516

Data: May 2, 2013

Imagine: