Viața culturala a Arhiepiscopiei Bucureștilor

Biserica și-a asumat întotdeauna rolul spiritual în societatea româneasca. Pe lânga îndrumarea credincioșilor pe calea mântuirii și pe lânga opera filantropica, Biserica își ia în serios întotdeauna și rolul ei de creatoare de cultura și pastratoare a valorilor autentice.Fiecare din eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, prin departamente specializate, lucreaza pentru binele comun și pentru educarea societații.Activitatea Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfașurat, și în 2013, pe 3 direcții: misionara, editoriala și mediatica„În ceea ce priveste activitatea pastoral misionara principalele evenimente organizate de departamentul Cultural si Comunicatii Media sunt cele doua conferinte preotesti. În primavara tema dezbatuta a fost legata de anul omagial al Sf. Împarati Constantin si Elena apoi în toamna tema dezbatuta pe larg a fost cea legata de anul comemorativ Parintele Dumitru Staniloae. De fiecare data cei care au sustinut referate cu aceasta ocazie au fost cadre didactice, clerici mai ales, de la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Studiile si referatele care au fost sustinute la conferintele pastoral misionare ale clericilor din Arhiepiscopie au fost reunite în doua volume distincte: Sf. Împarati Constantin si Elena promotori ai libertatii religioase si sustinatori ai Bisericii si volumul Implicatiile pastorale si misionare ale teologiei mistice a parintelui Dumitru Staniloae. Ambele volume au fost lansate la cele doua întruniri ale preotilor si diaconilor din Arhiepiscopia Bucurestilor “, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Nicolae-Cristian Câda, Sectorul Cultural și Comunicații MediaCu ocazia evenimentelor importante ale Eparhiei au fost editate broșuri sau pliante pentru o mai buna desfașurare și promovare. Sectorul Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut o colaborare intensa cu Centrul de presa ”Basilica”.Mai multe detalii despre activitatea Pr. Cons. Nicolae-Cristian Câda si a Sectorului Cultural și Comunicații Media puteți afla și de pe internet, la adresa arhiepiscopiabucurestilor.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 396

Id: 38049

Data: Feb 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).