Omul credincios este chemat la o aprofundare continua a relatiei sale cu Dumnezeu. Inactivismul, indiferenta ori stagnarea in plan duhovnicesc echivaleaza cu pierderea Imparatiei lui Dumnezeu. Tentat de perspectiva rationalista si tras in jos de ideologii secularizante tot mai agresive, omul actual pierde simtul realitatii transcendente, acel dor de Dumnezeu despre care vorbeau Parintii Bisericii odinioara, lasandu-si aproape toate energiile fiintei sale in seama grijii obsesive fata de nevoile materiale.Pregatirea aperceptiva Cunoasterea lui Dumnezeu, pe care Mantuitorul Iisus Hristos o identifica cu viata vesnica (In. 17, 3), este un proces ale carui dimensiuni esentiale, cea rationala si cea du-hovniceasca, se intrepatrund in mod complementar. Receptarea intelectuala a mesajului credintei constituie o premisa necesara adancirii prin experienta spirituala a datelor Revelatiei. Reflectia crestina este mantuitoare, asadar, numai daca mijloceste angajarea noastra intr-un parcurs existen-tial progresiv, al carui tel este unirea cu Dumnezeu-Cel-Viu (Mt. 16, 16). Suntem, astfel, chemati la o inaltare a firii noastre launtrice catre zarile infinite ale desavarsirii. Aceasta finalitate nu poate fi atinsa brusc, din cauza naturii umane slabite de pacatul care i-a devenit propriu dupa caderea din ascultare de Dumnezeu a omului paradisiac. Din acest motiv, omul trebuie mai intai sa se vindece de urmarile neascultarii, luptandu-se cu sine, pentru a putea sa se impartaseasca, apoi, din plinatatea divina a harului Duhului Sfant. Fiind jos, are de urcat treptele catre locul de sus, de unde a cazut. Are de urcat o scara invizibila.Anuntarea temeiDorind sa evidentiem, atat cat ne este posibil pe calea cuvintelor scrise, caracteristicile si etapele acestei inaltari duhovnicesti, vom apela, pentru ilustrare si sprijin explicativ, la cel mai reprezentativ simbol al spiritualitatii crestine legat de aceasta tema, Scara raiului sau Climax-ul Sfantului Ioan Scararul.Tratarea - Viata noastra este o chemare catre inaltimile DuhuluiIn literatura duhovniceasca a Rasaritului ortodox nu exista o lucrare care sa descrie mai amanuntit decat cea pe care am invocat-o fazele ascetice ale intoarcerii noastre de la pacat la sfintenie. Desigur, inaintea ei, Sfantul Grigorie de Nyssa deschisese deja tema urcusului sufletesc al omului in virtute si in bine (Despre viata lui Moise). Marele teolog capadocian ilustreaza ascensiunea mintii catre inaltimile Duhului, prin slujirea virtutii, folosind o comparatie inspirata din lumea fizi-ca. Sfantul Parinte face o asociere contrastiva intre corpurile grele cu forma rotunda, care, lasate sa se rostogoleasca din varful muntelui, desi neimpinse de nimeni, dobandesc o viteza din ce in ce mai mare, si sufletul care, dezlegat de poftele necurate, capata forta crescanda de a strabate sfere duhovnicesti tot mai inalte. Pentru omul angajat in acest progres interior continuu, fiecare culme cucerita este totdeauna un punct de plecare pentru o noua altitudine spirituala. Desi scrisa de un pustnic veritabil si dedicata vietii calugaresti, Scara Sfantului Cuvios Ioan al Sinaiului a dobandit o valoare duhovniceasca deosebit de mare pentru toti crestinii care sunt dornici de a-L vedea pe Dumnezeu la capatul efortului lor de autoperfectionare spirituala. In a-danca ei socotinta pedagogica, Biserica a randuit pomenirea Sfantului Ioan Scararul si a celebrei sale opere intr-o perioada de maxima sarguinta ascetica, Postul Mare (in Duminica a 4-a), invatandu-i pe crestinii care se pregatesc sa intampine marele praznic al Invierii Domnului ca aceasta nu se poate realiza decat prin parcurgerea treptelor despatimirii si ale implinirii poruncilor sfinte, cu ajutorul permanent al Duhului Sfant. Viata crestina trebuie sa se desfasoare ca o in-lantuire ascendenta de virtuti, indicate de autorul Scarii prin treizeci de trepte, dupa numarul anilor Mantuitorului la momentul primirii Botezului in raul Iordan. Optiunea pentru tema scarii isi are inspiratia in mistica biblica vetero-testamentara, aducand aminte de celebra scara care, in visul Patriarhului Iacob, lega cerul de pamant, la capatul ei superior fiind Insusi Dumnezeu, Care ii vorbea omului (Facere, cap. 28).De la intunericul patimilor catre frumusetea luminoasa a virtutiiIn viziunea teologica a Scarii raiului, apropierea omului de Hristos nu este posibila decat prin instrainarea de raul moral, de pacat. Purificarea de patimi este o lucrare stadiala, la fel ca si umplerea firii de harul virtutilor. Starile sufletesti negative, de omorare a manifestarilor pacatului, se transforma, prin osteneala intru bine, in faze pozitive, luminoase, de acces progresiv la planurile vietii in Dumnezeu. Parasind mrejele iluzorii si otravitoare ale pacatului, mintea si simtirea se apropie, calauzite de lucrarea transfiguratoare a Duhului Sfant, de Izvorul absolut al sfinteniei. Astfel, daca primele trepte indeamna la lepadare senina de lume (adica de tot ce constituie, in ea, sursa a ispitelor), instrainare de gandurile desertaciunii si ascultare de voia lui Dumnezeu, ultimele trepte ale Scarii duhovnicesti sunt rezervate celor mai mari frumuseti ale sufletului: sfan-ta si fericita rugaciune, libertatea de patimi (apathia) si iubirea. Ca omul sa ajunga la desavarsirea unirii cu Dumnezeu, el trebuie sa devina dragoste (agapé) in toate fibrele fiintei sale, ceea ce inseamna, de fapt, adevarata asemanare cu Dumnezeu, adica indumnezeirea omului (theosis). Desi asa am fi tentati sa credem, acest urcus spiritual nu implica mijloace pur contemplative, ci are, totodata, un caracter practic, accentuand valoarea faptei concrete in lucrarea desavarsirii de sine. Apofatismul se imbina, deci, armonios, cu filosofia practica a vietii in evlavie, intr-o experienta religioasa de maxima intensitate.Existenta crestina presupune, asadar, dinamismul specific calatoriei pamantesti spre o destinatie cereasca, noul Ierusalim, cetatea eshatologica a convietuirii divino-umane (Apoc. 21, 2-3). Invrednicirea de acest lacas ceresc se realizeaza prin cautarea continua a slavei lui Dumnezeu, a harului Sau mantuitor. Luand, insa, aminte la cuvantul revelator al unui sfant filocalic, Marcu Ascetul, si anume ca Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale, invatam ca cea mai eficienta cale de a-L cauta pe Dumnezeu este sa-I implinim voia, cuprinsa in adevarurile de credinta si poruncile pe care ni le-a descoperit prin profeti si, plenar, prin Fiul Sau intrupat, Iisus Hristos. Mediul cel mai stimulativ pentru o astfel de orientare duhovniceasca a vietii este cel haric, adica Biserica, Trupul indumnezeit si comunicant al Mantuitorului, trecut prin jertfa Crucii si preaslavit prin In-viere. Aici primim, daca suntem deschisi si ravnitori sufleteste, duhul vietii in Hristos Iisus (Rom. 8, 2), necesar pentru a parcurge, de la un varf spre altul, scara desavarsirii launtrice.AsociereaPrimind cu cea mai adanca evlavie pilda Mantuitorului Iisus Hristos, Dumnezeu si Om, Care a trecut firea Sa umana prin toate incercarile trupesti si spirituale (flamanzirea specifica postului, durerea, rezistenta fizica, rabdarea, smerenia, rugaciunea intensa, iertarea deplina data vrajmasilor etc.), ca in punctul culminant al lucrarii Sale sa o umple de harul indumnezeitor al Invierii, noi, crestinii, suntem chemati sa urmam acelasi drum ascendent pentru a putea intra, cu sufletele inviate din pacat, in aceeasi lumina a Invierii lui Hristos.GeneralizareaAsadar, viata crestina autentica este, dupa o frumoasa expresie a parintelui Dumitru Staniloae, inaltarea spre Iisus, prin adancul nostru.AplicareaSa asezam, asadar, intreaga noastra fiinta pe Scara inaintarii spre Hristos, ca, indrumati pana la ultima treapta de Duhul Sfant, sa dobandim calitatea mult ravnita de cetateni ai Ierusalimului ceresc. (Articol realizat de Pr. prof. dr. Marius Daniel Ciobota si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 8 aprilie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 720

Id: 29809

Data: Apr 8, 2013

Imagine: