Viata si Acatistul Sfinților patruzeci de Mucenici din Sevastia

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxa a Patriarhiei Romane a aparut, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, lucrarea Viata si Acatistul Sfinților patruzeci de Mucenici din Sevastia, in noua colectie de Acatiste si Vieti de Sfinti , dupa cum se precizeaza intr-un comunicat remis de Editura.Acesti patruzeci de Mucenici au trait pe vremea crudului imparat Liciniu (308-324), toti fiind din partile Capadociei, si toti din aceeasi ceata de ostasi crestini, barbati viteji si vrednici in razboaie, iar conducatorul ostirii lor era Agricola, om pagan si rau din fire, iar locul slujbei lor ostasesti era cetatea Sevastia, din Armenia. Deci, afland Agricola de credinta lor crestina, a dat porunca sa fie adusi in fata lui si le-a spus: Cum v-ati aratat ascultatori catre mai-marii vostri in razboaie, asa sa ascultati si acum porunca imparatului, aducand jertfa zeilor . La acest indemn, Chirion, capetenia celor patruzeci, a raspuns: Cum am luptat si am biruit pe vrajmasi pentru imparatul pamantesc, tot asa voim sa luptam si pentru Imparatul ceresc, impotriva vrajmasilor Lui . Pentru acest raspuns au fost inchisi in temnita, sa se razgandeasca. Dar ei n-au incetat a se ruga fierbinte lui Hristos, sa-i intareasca pentru marturisirea cea adevarata. Drept aceea, toate amagirile, toate fagaduintele si toate amenintarile nu i-au clintit in credinta lor. Deci, venind in Sevastia un mare conducator de oaste, anume Lisie, acesta le-a poruncit din nou sa aduca jertfa zeilor. Cu aceeasi nestramutata credinta, ostasii crestini s-au impotrivit. Infuriat peste fire, capetenia a poruncit sa fie dezbracati si siliti sa intre intr-un lac aproape inghetat, pentru ca era iarna, iar pe maluri au pus pazitori, ca nimeni dintre ei sa nu fuga. Şi, iata, unul dintre ostasi, nemaiputand indura gerul, a primit sa aduca jertfa ce i se cerea; dar, iesind din apa inghetata si intrand in baia calda, anume pregatita, acesta a murit indata, in vreme ce Mucenicii, dupa o noapte intreaga petrecuta in iezerul inghetat, erau inca vii si se rugau. Atunci s-au aratat patruzeci de cununi stralucitoare peste capetele lor, insa una statea in vazduh, deoarece fusese pregatita pentru cel ce se lepadase. Vazand aceasta, temnicerul Aglaie a marturisit cu glas tare: Şi eu sunt crestin , si a sarit in apa cea inghetata, facandu-se partas mucenicestilor patimiri si intregind ceata celor patruzeci, in locul celui ce se lepadase de Hristos. Au fost, apoi, scosi din apa si li s-au sfaramat gleznele cu ciocane grele si, fiind arsi de vii, au primit cununa Mucenicilor.Iar numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Caius, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie. Iar moastele lor, cate au ramas din foc, au fost inmormantate la Sevastia, apoi s-au impartit in toata lumea crestina. O parte din ele se gaseste la Manastirea Antim din Bucuresti, ca si la alte sfinte locasuri din tara noastra.Lucrarea poate fi achizitionata de la Libraria Cartilor Bisericesti (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Libraria Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, langa biserica Kretulescu), Galeriile Cuvantul vietii , prin comanda pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor si manastirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 795

Id: 28986

Data: Mar 8, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).