Vizita a delegatiei Arhiepiscopiei Timisoarei in Episcopia Daciei Felix

]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și la invitaţia Preasfinţitului Daniil, Episcopul Daciei Felix, la marele praznic al Înălțării Domnului, o delegație din Arhiepiscopia Timișoarei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezentă la Vârșeț, Serbia, unde au luat parte la manifestările dedicate hramului Catedralei episcopale din localitate, potrivit mitropolia-banatului.ro. De asemenea, Mitropolitul Banatului a vizitat cu acest prilej mai multe parohii românești din Banatul sârbesc. Praznicul Înălțării Domnului a avut o semnificație deosebită în acest an pentru credincioșii ortodocși români din Serbia. Aceștia s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a noului Mitropolit al Banatului, însoțit de clerici la Centrul eparhial din Timișoara. Sărbătoarea hramului Catedralei episcopale din Vârșeț a început cu Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan și Preasfinţitulul Episcop Daniil, înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi din cele două eparhii. Credincioșii de aici s-au rugat cu frații lor din țară, eviidențiindu-se unitatea de credință și neam care există între românii de pe aceste meleaguri. În cadrul slujbei au fost înălțate și rugăciuni pentru toți eroii sârbi și români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea tării și a credinței strămoșești. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, a rostit celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la acest mare praznic împărătesc al Înălțării Domnului și a oferit în dar Preasfințitului Părinte Daniil o cruce de binecuvântare, realizată în atelierele Patriarhiei Române. În semn de recunoștință Preasfinția Sa a mulțumit Chiriarhului Banatului pentru prezență și darurile aduse și a făcut invitația de a poposi în această eparhie și a bucura duhovnicește pe credincioșii români de aici ori de câte ori timpul îi va permite. În cadrul manifestărilor legate de hramul Catedralei episcopale, a fost dezvelită o placă comemorativă închinată Sfântul Ștefan cel Mare ca dovadă a unității de neam, credință și limbă a tuturor românilor. După agapa frățească, cele două delegații, alături de oficialități locale prezente, au vizitat Primăria și Consulatul General al României din Vârșet. La Primăria Vârșețului a avut loc și o conferință de presă unde Înaltpreasfinția Sa a adresat un mesaj de prietenie și bună înțelegere între cele două popoare, oferind în dar icoane reprezentanților celor două instituții. Programul a continuat cu o vizită pastorală în parohiile Mesici, Coștei, Nicolinț, Alibunar și Sân Mihai, unde Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost primit cu multă bucurie și sârg duhovnicesc. În parohia Coștei, oaspeții au fost întâmpinați de clerici și credincioși pe ritmurile renumitelor fanfare din localitate. Aici, a sfințită o troiță ridicată în incinta bisericii cu sprijinul Societății culturale ”Mihai Eminescu” în memoria slujitorilor culturii din Coștei, preoți, dirijori, fanfariști și coriști și a fost dezvelită o placă comemorativă în amintirea dirijorului și compozitorului Ion Rotariu Cordun. De asemenea, au fost înmânate invitaților diplome și medalii din partea gazdelor din Coștei. Ziua s-a încheiat prin săvârșirea slujbei acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii, în parohia Sân Mihai, unde aproape întreaga comunitate românească a luat parte la rugăciune, biserica devenind neîncăpătoare. La finalul slujbei Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a rostit un cuvânt de învățătură și a mulțumit pentru bucuria oferită de către Preasfințitul Părinte Daniil de a vizita aceste comunități de români din Serbia. Totodată, pr. Emanuel Tăpălagă, parohul bisericii din Sân Mihai a dăruit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan un epitrahil și un omofor. În fiecare parohie pe care Înaltpreasfinția Sa a vizitat-o a oferit în dar un Liturghier parohului bisericii, o cheie cu care acesta va deschide împărăția cerurilor prin fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârșește în mijlocul comunității pe care o păstorește.

Download: Click for download attached file: Vizita a delegatiei Arhiepiscopiei Timisoarei in Episcopia Daciei Felix

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 569

Id: 51956

Data: May 23, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).