Vizita chiriarhala in Parohia Fibis

]]>În Duminica a III-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a efectuat o vizită pastorală în Parohia Fibiș din Protopopiatul Timișoara II, potrivit mitropolia-banatului.ro. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserică parohială cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La slujbă au luat parte numeroși credincioși din localitate, dar și foarte mulți copii îmbrăcați în straie populare. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți la finalul slujbei, Mitropolitul Banatului a vorbit despre învățăturile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică duminicalăde la Matei 6, 22-33 ce vorbește “Despre grijile vieții”. În acest sens Înaltpreasfinția Sa a evidențiat cuvintele Mântuitorului Hristos care ne îndeamnă să punem înainte de toate grija pentru dobândirea împărăției lui Dumnezeu, întrucât, prin mila și voia lui Dumnezeu, toate celelalte ni se vor adăuga nouă. În același timp, Chiriarhul a subliniat faptul că tot ceea ce săvârșim în această viață pe plan material și duhovnicesc, toate realizările noastre, sunt împlinite și desăvârșite doar prin lucrarea și binecuvântarea Tatălui Ceresc. La final, părintele paroh Ioan Bolbos a mulțumit în numele credincioșilor parohiei pe care o păstorește Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru bucuria și binecuvântarea adusă celor de aici, precum și pentru întreaga purtare de grijă și dragoste arătată tuturor fiilor duhovnicești ai acestei parohii.

Download: Click for download attached file: Vizita chiriarhala in Parohia Fibis

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 554

Id: 53128

Data: Jun 25, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).