Vizita de studiu Descopera Grecia!

]]>O nouă iniţiativă didactică a Pr. Prof. Cristian Marius Dima, consilier educativ la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău, s-a concretizat în cadrul unui proiect bilateral, între instituţia buzoiană de învăţământ teologic şi Liceul de muzică din Serres: vizita de studiu „Descoperă Grecia!“, organizată în perioada 1-8 februarie2015 a vacanţei intersemestriale. 35deelevi şi alţi trei profesori ai Seminarului Teologic s-au aflat învizită destudiuîn Grecia, cu scopul de a reconstitui, a recapitula şi a aprofunda momentele semnificative ale istoriei antice şi ale Istoriei Bisericeşti Universale, de a cultiva preţuirea elevilor faţăde valorile religioase, istorice, culturale şi de a înţelege nemijlocitrealităţile social-economice ale ţărilor europene în contextul actual. Cu această ocazie, potrivit arhiepiscopiabzvn.ro, au fost vizitate atât obiective ale culturii antice profane: Atena, Termopile, Corint, Micene, Epidaurus, Delfi, cât şi aşezăminte cu o mare însemnătate spirituală şi educativă: Serres, Mănăstirea Sfântul Nectarie din insula Eghina, Mănăstiriledela Meteora, Kalambaka, Catedrala Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Tesalonic, Mănăstirea Sfânta Paraschivadepe Valea Tempi. Programul a reunit cântecul, prelegerea istorică şi rugăciunea, timpde7zile, pe parcursul a peste 3300dekm, şi a angajat principalii beneficiari, elevii, în numeroase activităţi didactice: jocderol, cronicădefilm, analiză comparativă, chestionare, interpretare corală, cu sprijinul adulţilor însoţitori. Bucuria cea mai mare a constituit-o – ca în cazul tuturor călătoriilor organizate la Seminarul Teologic din Buzăudeaproape 10 ani – întâlnireacu o altă lume creştină, cu un alt univers cultural, cu istoria respectată, cu noul trăit în fiecare aventurădematuritate. Evenimentul s-a dovedit a fi oaplicaţie a demersului didactic de la clasă, o intensificare a vieţii spirituale a participanţilor,ooportunitatededescoperire a altor realităţi social-economice europene, a celorlalţi actori implicaţi în actul educativ modern şi, nu în ultimul rând, o descoperire a propriului eu antrenat în lumea în care trăim, capabildeînţelegere şidevalorificare a patrimoniului cultural european.

Download: Click for download attached file: Vizita de studiu Descopera Grecia!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 405

Id: 48662

Data: Feb 13, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).