Vizita Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pe meleagurile natale

In perioada 3-6 iulie 2009, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, a efectuat o vizita canonica in Mitropolia Banatului, la invitatia Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Nicolae. Sambata, 4 iulie, a avut loc primirea oficiala in Catedrala mitropolitana din Timisoara, cand s-a savarsit slujba de Te Deum. In aceeasi zi, la sediul Primariei din Timisoara, Patriarhul a primit titlul de cetatean de onoare al municipiului Timisoara, dupa care a vizitat si sediul Consiliului Judetean Timis. Duminica, 5 iulie, a sfintit Biserica cu hramurile Invierea Domnului si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, din orasul Lugoj. Ieri, 6 iulie, Patriarhul Daniel a mers in localitatea natala, Dobresti, din judetul Timis, unde a vizitat casa parinteasca si santierul de la biserica manastirii cu hramurile Cuvioasa Parascheva si Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, ctitorie a Preafericirii Sale.Ceea ce s-a dorit a fi o primire oficiala, marcata prin savarsirea slujbei de Te Deum, s-a transformat intr-o primire calda din partea celor cateva mii de banateni care au ocupat intreaga esplanada din fata Catedralei mitropolitane din Timisoara, umpland apoi pana la refuz catedrala. Cei prezenti chiar au recunoscut ca un numar atat de mare de oameni nu au mai vazut in catedrala decat la marile sarbatori.Preafericirea Sa a amintit in primul rand ca de aceasta catedrala se leaga fericitul eveniment al primirii harului arhieriei, pe 4 martie 1990, in Duminica Ortodoxiei, ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei: Aceasta amintire a zilei solemne in care am primit harul arhieriei in aceasta catedrala ne determina sa exprimam recunostinta, sa aducem multumire lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El si, in acelasi timp, sa exprimam recunostinta fata de Inaltpreasfintitul Mitropolit Nicolae, care ne-a recomandat Sfantului Sinod pentru a deveni Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, in aceasta catedrala, una dintre cele mai frumoase catedrale din Romania si, as zice, chiar din intreaga Ortodoxie. Şi a continuat nostalgic: Anii au trecut foarte repede, entuziasmul libertatii si al tineretii de dupa schimbarile din 1989 au facut ca noi sa lucram pentru Ortodoxie, pentru promovarea dreptei credinte fiind hirotonit in Duminica Ortodoxiei, care a devenit pentru noi un program pastoral misionar.Parintele Patriarh si-a amintit si de momentele de rugaciune la moastele Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, mitropolitul Timisoarei - asezate in Catedrala mitropolitana -, din timpul anilor de studentie, cand era student la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu si venea la Timisoara, pentru ca era bursier al Arhiepiscopiei Timisoarei.Credinciosii prezenti in Catedrala Banatului s-au asezat la iesirea din sfantul lacas, pentru binecuvantarea patriarhala. Asteptat apoi de membrii Consiliului local, dar si de intelectualii si oamenii de vaza ai municipiului, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a fost intampinat de primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu. Tot acesta a dat citire si motivelor conferirii titlului de cetatean de onoare al Timisoarei - un CV mai dezvoltat al Patriarhului Romaniei. Potrivit primarului, onoarea pe care Consiliul Local a acordat-o Parintelui Patriarh a avut doua motivatii: In primul rand ca este Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe, Biserica stramoseasca, Biserica nationala, adanc inradacinata in istoria poporului roman. In al doilea rand, a contat foarte mult faptul ca este banatean. Trebuie sa fim mandri ca suntem banateni si ca avem un Patriarh originar din Banat; cred ca este un indemn, atat pentru noi de a-l sustine, cat si pentru Preafericirea Sa de a sustine interesele Banatului.Dupa ce a primit titlul de cetatean de onoare, Patriarhul Daniel si-a exprimat apoi bucuria originii sale, fiind, in acelasi timp, si un prilej de recunostinta. Titlul de cetatean de onoare trebuie inteles in primul rand ca o pretuire, dar si ca o responsabilitate. In Biserica, onoarea deriva numai din slujire. Orice onoare care nu are acoperire in slujire este una lipsita de continut. Şi deci, pentru noi, onoarea aceasta inseamna o chemare la a ajuta aceasta zona si acest oras mai mult, a punctat Preafericitul Parinte Patriarh.Tot sambata, dar in a doua parte a zilei, coloana oficiala s-a indreptat spre Manastirea Timiseni - Şag. Curtea manastirii ctitorite de mitropolitul Vasile Lazarescu si terminata in 1944 era, si aici, plina de credinciosi, care, auzind de vizita Patriarhului nostru, au venit cu speranta de a primi binecuvantarea-i arhiereasca. Mai mult decat atat, s-au impartasit si din cuvintele Intaistatatorului Bisericii Romane, care le-a daruit la plecare si cate o iconita. Patriarhul a ramas placut impresionat constatand ca la aceasta manastire, pe care o stia din timpul studentiei, s-au facut multe lucrari si s-a extins spatiul pentru cazare, cat si pentru slujire, prin ridicarea unei noi biserici, care momentan se afla in stadiu de pictura. Le-a reamintit celor prezenti si ca la aceasta manastire, care a fost inchisa in timpul comunismului, fiind redeschisa de ultimul ei ctitor, Inaltpreasfintitul Mitropolit Nicolae, dupa anul 1989, numarul mare al credinciosilor care vin aici in fiecare zi, dar mai ales in duminici si sarbatori este o mare bucurie, pentru ca manastirile sunt laboratoare ale invierii sufletului si ale sperantei.Banatenii nu s-au dezis nici la sosirea Preafericirii Sale in satul natal, Dobresti, din comuna Bara, asezat la o distanta de aproximativ 35 km de orasul Lugoj. L-au intampinat ieri copii cu paine si sare si imbracati in traditionalul port banatean. Aici a vizitat casa parinteasca si santierul de la biserica manastirii cu hramurile Cuvioasa Parascheva si Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, ctitorie a Preafericirii Sale. Pe placa ce acopera demisolul - unde se va ridica biserica manastirii - s-a tinut un moment de rugaciune. Tot aici, Parintele Patriarh a adresat consatenilor, celor veniti din localitatile din jur, dar mai ales monahilor manastirii si tuturor celor care sustin ridicarea noului lacas de rugaciune sfintit la 23 octombrie 2005 multumiri, binecuvantandu-i pentru a-l desavarsi. Despre adaugarea noului hram, Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, Patriarhul Daniel a mentionat ca sfantul prooroc se praznuieste la 20 iulie, cand copiii in general sunt in vacanta; si o sa facem aici, la Dobresti, tabere cu copii si tineri. Şcoala din Dobresti a devenit arhondaric, unde se poate lua masa, iar fosta scoala din Lapusnic are trei cladiri parasite care pot fi dormitoare pentru pelerini. Deci, foarte aproape, aici, la biserica, se roaga, dincolo, in dreapta, iau masa, in stanga se odihnesc si, uite asa, se aduce din nou viata in zona aceasta. Izlazurile de alta data sunt niste spatii pentru organizarea de concursuri si multe activitati ecologice si de reorganizare a izvoarelor care erau inainte, cand mergeam noi cu vitele la pascut pe izlazul din preajma, si-a amintit Patriarhul romanilor.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a daruit manastirii un rand de vase sfinte, o cruce de binecuvantare si un dicher si un tricher pentru binecuvantarea episcopului. Iar, pentru a scoate in evidenta meritele celor care sustin ridicarea lacasului de rugaciune, a acordat mai multor persoane distinctii. Sursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 474

Id: 1891

Data: Jul 7, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).