Vizite arhieresti pentru credinciosii mehedinteni

Credinciosii din satul mehedintean Godeanu au participat in numar mare, sambata, 19 mai, la Sfanta Liturghie Arhiereasca oficiata de catre Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului . Sambata au avut loc si manifestarile prilejuite de zilele comunei Godeanu, in cadrul carora a fost prezentat publicului larg un concert de muzica bizantina sustinut de corul Kinonia al Episcopiei Severinului si Strehaiei, condus de Arhid. Drd. Adrian Cristian Mazilita,dupa cum ne informeaza Catalin Cernatescu. Evenimentul cultural s-a desfasurat sub egida Primariei din comuna Godeanu. Cetatenii comunei s-au delectat cu cantari bisericesti specifice perioadei Penticostarului, precum si cu un buchet de piese folclorice romanesti autentice. Biserica satului Godeanu are hramul Adormirea Maicii Domnului si a fost construita in anul 1862 pe cheltuiala enoriasilor, fiind sfintita in anul 1869 de catre Prea Sfintitul Calinic al Ramnicului. Sfantul locas are forma de nava cu un antreu la intrare, naos, pronaos si altar, fiind construit din piatra si caramida. Pe parcursul anilor s-au facut unele reparatii exterioare si interioare, precum si spalarea picturii. In ultimii ani, cu ajutorul PS Nicodim (fiu al satului), s-a restaurat pictura de catre pictorul Eugen Papici. Prin atasamentul credinciosilor fata de biserica parohiala, dar si prin misiunea pastoral-administrativa a parintelui staret Pavel de la manastirea Topolnita si a preotului slujitor Grigore Petrescu s-a refacut acoperisul, s-au finisat tencuielile exterioare si s-a placat soclul dimprejurul bisericii cu piatra. Pe peretele dinspre apus s-a fixat icoana Adormirii Maicii Domnului in mozaic. Curtea bisericii a fost imprejmuita cu gard de fier pe o fundatie de piatra, iar imprejurul bisericii s-a semanat gazon.Dupa ce vizita ierarhului mehedintean a bucurat credinciosii din parohia Godeanu, duminica, 20 mai, cand Biserica dreptslavitoare a randuit pomenirea orbului din nastere, a venit randul obstii manastirii Carjei sa isi primeasca Chiriarhul.Astfel, Preasfintitul Parinte Nicodim a slujit impreuna cu un sobor de preoti si diaconi la altarul ctitoriei boierului Constantin Cirjeu, in biserica veche de aproape 13 decenii, a carei constructie este datata la sfarsitul veacului al XIX-lea.La finalul slujbei Parintele Episcop a vorbit credinciosilor prezenti despre minunea vindecarii orbului din nastere, precum si despre cele doua feluri de vedere, fizica si duhovniceasca.Gandul ierarhului s-a indreptat si catre binefacatorii si ctitorii sfantului lacas de inchinare pentru care a savarsit slujba parastasului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 432

Id: 22098

Data: May 22, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).