Vizite canonice in Protopopiatul Sebes

Joi, 03 iulie 2014, Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite canonice în douasprezece parohii din cadrul protopopiatului Sebes, potrivit reintregirea.ro. Cu acest prilej, au fost vizitate bisericile si casele parohiale, într-o atmosfera duhovniceasca si plina de bucurie.Întâlnirea cu preotii parohi si cu credinciosii a reprezentat o buna ocazie de recapitulare a istoriei locale a comunitatii si a felului în care oamenii si-au trait credinta în acele locuri, evaluându-se, de asemenea, realizarile si provocarile pe linie misionara, administrativa, economica, culturala si sociala din ultimii ani.În fiecare parohie, Înaltpreasfintia Sa a adresat cuvinte de suflet credinciosilor si preotilor care l-au întâmpinat cu drag, confirmând si întarind astfel legatura sufleteasca ce exista între Ierarh si preotii sai. Despre vizitele canonice din protopopiatul Sebes, parintele Eugen Moldovan, Consilier administrativ-bisericesc al centrului eparhial a precizat:„Preotii si credinciosii au avut binecuvântatul prilej sa se întâlneasca cu Chiriarhul lor în biserica parohiala, unde au purtat un dialog sincer si deschis, cu privire la anumite probleme duhovnicesti, prezentând si proiectele pe care urmaresc sa le realizeze în comunitatea lor. În cadrul acestor întâlniri, Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Irineu le-a pus la suflet învataturile Sfintelor Scripturi, ale Sfintilor Parinti ai Bisericii si cuvinte de îndemn, care sa stârneasca un viu interes pentru o viata crestina exemplara. Luând cunostinta de nevoile si greutatile pe care le întâmpina la nivel local, Arhiepiscopul nostru le-a oferit sfaturi, prin care i-a constientizat de faptul ca desfasurarea activitatilor gospodaresti cu deplina transparenta, a cultului liturgic în buna rânduiala, ascultarea fata de Chiriarhul lor si fidelitatea fata de disciplina Bisericii, aduc armonie în sânul comunitatii si multe roade duhovnicesti pe planul vietii personale. ”În desfasurarea acestui itinerar, Ierarhul însotit de catre parintele protopop Ionel Arsu, s-a aflat în urmatoarele parohii: Rahau, Cut, Câlnic, Reciu, Carpinis, Gârbova, Cunta, Boz, Dostat, Drasov, Şpring si Vingard.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 666

Id: 42146

Data: Jul 4, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).