Zi de praznic pentru credinciosii buzoieni

Praznicul Întâmpinarii Domnului a fost sarbatorit, duminica, 2 februarie 2014, la biserica „Sfintii Îngeri“ din Buzau, de un mare numar de credinciosi. Sfânta Liturghie a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, împreuna cu un sobor de slujitori – preoti si diaconi, dupa cum ne-a declarat Dragos Olteanu.„Asa cum L-a primit dreptul Simeon în bratele sale si L-a întâmpinat pe Pruncul Iisus, tot astfel se cuvine sa-L întâmpinam întotdeauna pe Mântuitorul Hristos — nu pe brate, ci în inima noastra, în sufletul nostru, în întreaga noastra fiinta. Atunci când Domnul Hristos Se ofera, prin Sfânta Taina a Euharistiei, si sunteti invitati de arhiereu sau preot — «Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va!» —, aceasta presupune ca trebuie sa va pregatiti duhovniceste ca sa-L primiti pe Hristos, sa-L întâmpinati în sufletul si în inima dumneavoastra. Iar daca noi Îl întâmpinam, aici, ne va întâmpina si El pe noi, în Împaratia Tatalui ceresc. Pentru ca în aceasta consta marea Taina a comuniunii între noi, sfinti si Dumnezeu: cei care au crezut, cu toata taria, în Mântuitorul Hristos, care L-au marturisit, fara rusine si cu mult curaj, cei care si-au dat si viata pentru El, aceia au primit cununa sfinteniei, iar Domnul Iisus i-a primit în Împaratia lui Dumnezeu, rostind cuvintele: «Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu, mosteniti împaratia cea pregatita voua de la întemeierea lumii» (Matei 25, 34)“, a precizat Înaltpreasfintia Sa.Cu acest prilej, ierarhul l-a prezentat enoriasilor pe parintele Valentin-Bogdan Ene, consilier eparhial, noul preot coslujitor la Parohia „Sfintii Îngeri“.În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit întru diacon pe tânarul teolog George-Daniel Popa.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 427

Id: 37888

Data: Feb 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).