ZI de sarbatoare in parohia buzoiana Badeni

Biserica Parohiei buzoiene Badeni a îmbracat, duminica, 11 mai 2014, haine de sarbatoare. Înaltpreasfintitul Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, a sfintit lacasul de cult cu hramul Adormirea Maicii Domnului din localitate, dupa cum ne-a transmis Dragoș Olteanu. Ierarhul a oficiat apoi Sfânta Liturghie, împreuna cu un sobor de preoti si diaconi.În cuvântul de învatatura, Întâistatatorul Eparhiei de la Curbura Carpatilor a explicat celor prezenti semnificatiile principalelor momente din rânduiala târnosirii unei biserici: „Sa contribui la ridicarea unui lacas de rugaciune nu este putin lucru; de aceea, vreau sa va felicit pe cei care ati contribuit, cu mai mult sau mai putin, pentru a readuce lacasul de cult la frumusetea cea dintâi. Însa, sa nu uitam ca, oricât ne-am stradui, din punct de vedere financiar si material, si cu toata munca noastra, nu noi suntem cei care zidim biserica. Noi construim un edificiu, dar biserica este zidita de Dumnezeu, precum ati auzit si în cântarea din slujba sfintirii: «Aceasta Casa, Tatal a zidit-o, aceasta Casa, Fiul a întarit-o, aceasta Casa, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfintit-o [...]». Dupa ce recunoastem acest adevar despre implicarea persoanelor Sfintei Treimi în zidirea si desavârsirea unui lacas de cult, cerem de la Dumnezeu mila si ajutor, sa înnoiasca si sa sfinteasca sufletele noastre“.La slujbe au participat credinciosi din parohie si din împrejurimi, care au avut bucuria sa treaca prin Sfântul Altar, pentru a se închina.Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Padureni a fost ridicata în perioada 1946-1958, pe locul alteia mai vechi, distrusa în urma cutremurului din anul 1940.Dupa ce a trecut prin importante lucrari de restaurare si înfrumusetare, lacasul de rugaciune a fost uns cu Sfântul si Marele Mir, stropit cu apa sfintita, iar Sfânta Masa a fost împodobita, potrivit rânduielilor liturgice.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 505

Id: 40612

Data: May 13, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).