Zi de sarbatoare in Parohia Domasnea

]]>În Duminica a 3-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Domaşnea, Protopopiatul Băile-Herculane. Cu acest prilej la orele dimineţii ierarhul a sfinţit o troiţă ridicată în faţa casei parohiale şi icoanele de mozaic de pe frontispiciul bisericii. În continuare chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Atanasie cel din Aton”. În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Iosif Frenţ a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar cei ce s-au implicat în procesul de înfrumuseţare a bisericii şi de ridicare a troiţei au primit acte de cinstire. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice Văii Timişului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. „Ne-am bucurat foarte mult de faptul că la Sfânta Liturghie au venit un număr mare de credincioşi, care s-au pregătit cu post şi rugăciune pentru a-L primi în taină pe Mântuitorul Hristos, mai ales că ne aflăm în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Îl felicităm pe părintele paroh, consiliul şi comitetul parohial, dar şi pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei biserici, căci nu este puţin lucru să ai grijă de o biserică monumentală, care permanent trebuie reînnoită şi înfrumuseţată. Credem că doar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor lui Dumnezeu această biserică este o «mireasă» permanent împodobită şi înfrumuseţată pentru a-L primi în fiecare duminică şi sărbătoare, la Liturghie, pe Mirele Hristos, pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian. Biserica din Parohia Domaşnea s-a zidit între anii 1807-1817. O clădire foarte solidă, la zidirea căreia comandamentul militar grăniceresc a dat concurs nelimitat, a adus chiar un arhitect de la Viena. Nu mai puţin însă au contribuit credincioşii, dintre care unii şi-au vândut pământurile, numai ca Biserica să poată fi terminată. Biserica a fost zugrăvită în anul 1823 de Dimitrie Popovici iar pictura a fost făcută de pictorul Dimitrie Turcu din Oraviţa în anul 1834. Biserica a fost sfinţită de către Episcopul Vârşeţului Maxim Minulovici la 5 iulie 1833 stabilindu-se cu această ocazie şi hramul bisericii, Sfântul Atanasie al Atonului. În anul 1932, profesorul Nicolae Iorga a declarat biserica monument istoric naţional. (Articol semnat de Diac. Pavel Canea, Darius Herea)

Download: Click for download attached file: Zi de sarbatoare in Parohia Domasnea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 541

Id: 53032

Data: Jun 22, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).