Zi de sarbatoare in Patriarhia Romana
Ieri, 30 septembrie 2013, a fost zi de sarbatoare in Patriarhia Romana. 21 de ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, reprezentanti ai autoritatilor de stat, centrale si locale, personalitati ale vietii publice romanesti, membri ai Permanentelor Consiliului National Bisericesc si ai Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, clerici si mireni s-au rugat si I-au multumit lui Dumnezeu pentru toata facerea de bine si milostivirea revarsate asupra Bisericii Ortodoxe Romane in cei sase ani de slujire rodnica ai Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Sfanta Liturghie din Catedrala patriarhala a fost savarsita de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, inconjurat de soborul ierarhilor, preotilor si diaconilor, iar la final a fost oficiata slujba de Te Deum. Momentul aniversar in cadrul caruia au fost prezentate mesajele de felicitare a avut loc in Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, informeaza "Ziarul Lumina". Evenimentul aniversar a inceput cu savarsirea Sfintei Liturghii in Catedrala patriarhala de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de ierarhi, preoti si diaconi. Din soborul de ierarhi au facut parte: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, IPS Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, PS Lucian, Episcopul Caransebesului, PS Sofronie, Episcopul ortodox roman al Oradiei, PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, PS Galaction, Episcop al Alexandriei si Teleormanului, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, PS Daniil, Episcop-loctiitor al Episcopiei Daciei Felix, PS Siluan, Episcopul ortodox roman al Ungariei, PS Macarie, Episcopul ortodox roman al Europei de Nord, PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, PS Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului. In cadrul Sfintei Liturghii, parintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale, a rostit rugaciunea de multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra Preafericitului Parinte Patriarh Daniel in cel de-al saselea an de slujire patriarhala. Dupa Sfanta Liturghie, Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat slujba Te Deum-ului de multumire pentru toata facerea de bine primita de la Dumnezeu. Raspunsurile liturgice la sfintele slujbe au fost date de catre Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Romane si de Grupul psaltic Tronos al Catedralei patriarhale. Inainte de Polihroniu, Inaltpreasfintitul Mitropolit Teofan a rostit un cuvant omagial in numele ierarhilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In cuvantul de raspuns, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a multumit lui Dumnezeu pentru cei sase ani de slujire ca Intaistatator al Bisericii noastre. De asemenea, Preafericirea Sa a multumit tuturor celor care s-au rugat in Catedrala patriarhala. Toate lucrarile pe care le realizam la Patriarhie sau in eparhii se fac de catre ierarhi impreuna cu clerul, impreuna cu manastirile, cu scolile de teologie, cu protopopiatele, cu parohiile, cu credinciosii nostri care iubesc Biserica lui Hristos in mod sincer si smerit si o ajuta in mod jertfelnic. Ii multumim lui Dumnezeu ca ne ajuta sa realizam o lucrare grea in anii acestia, dar foarte necesara, poate cea mai necesara lucrare pentru poporul roman, si anume unirea libertatii cu responsabilitatea. In anii de comunism ateu, de dictatura, ne intrebam: Oare cum vom dobandi libertatea? In anii de libertate, intrebarea este: Ce facem cu libertatea noastra? Ce ai facut cu libertatea ta? Te-a apropiat de Dumnezeu mai mult sau te-a indepartat de Dumnezeu? Libertatea ta individuala si sociala te-a apropiat mai mult de semeni sau te-a indepartat de ei? Ai zidit sau ai pierdut timpul? Ai facut bine sau l-ai omis, sau, mai jalnic, ai facut rau? Marea provocare a noastra, a fiecaruia dintre noi care slujim Biserica lui Hristos si poporul roman, este aceasta permanenta grija de a imbina libertatea cu responsabilitatea. Cu cat libertatea este mai mare, cu atat responsabilitatea este mai intensa. Acum nu mai putem da vina pe altii ca nu avem libertate, a spus Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. In continuare, Preafericirea Sa si-a exprimat bucuria ca intr-un timp foarte scurt s-a reusit construirea de noi biserici, subliniind ca in bisericile existente, inclusiv in cele noi, incap sub 10% din numarul credinciosilor. In Romania de astazi se construieste mult acolo unde banii sunt folositi potrivit scopului lor. Unde banii nu sunt folositi pentru scopul fixat, nu se construieste mult. Se construiesc multe biserici fiindca se vede ca banii credinciosilor sunt lucratori acolo unde ei doresc, si anume doresc sa recupereze timpul nefavorabil din anii comunismului cand nu s-a dat voie sa se construiasca biserici in cartiere noi si nici in sate, pentru ca multe sate erau propuse pentru demolare sau comasare. Noi cand construim biserici aratam credinta vie si jertfelnica, dar si faptul ca banii sunt folositi corect. Aceasta este cea dintai observatie pe care trebuie sa o facem, pentru ca aceste biserici sunt o necesitate liturgica si sunt expresii ale recunostintei si ale bucuriei oamenilor credinciosi. Daca nu au putut fi ctitori, ziditori de biserica in cei 45 de ani de comunism, decat foarte rar, cu cateva exceptii, acum se recupereaza timpul ratat de atunci, si aceasta ne arata ca folosim libertatea dupa voia lui Dumnezeu. De asemenea, pe langa biserici s-au construit o multime de asezaminte, aproape 700 de institutii social-filantropice, o multime de cabinete medicale si chiar spitale ale Bisericii sau centre de diagnostic si tratament. Paralel cu construirea bisericilor se desfasoara o multime de activitati educationale, social-filantropice si lucrari care pun in evidenta patrimoniul nostru cultural-religios. Cand ne gandim care ar fi prioritatile, avem mari dificultati sa ne dam seama ce este mai important. Ştim ca mai important este Sfantul Altar, caci de acolo vine lumina, de acolo vine binecuvantarea, de acolo vine ajutorul de la Dumnezeu, de acolo se sfintesc toate. Pe aproapele trebuie sa-l iubim ca pe noi insine, ne spune Sfanta Evanghelie, insa pe Dumnezeu trebuie sa-L iubim din tot sufletul, din tot cugetul nostru si cu toata puterea sau taria noastra. De ce? Pentru ca daca-L iubim pe Dumnezeu cu toata fiinta, atunci in aceasta iubire intra si semenii nostri si se sfintesc. Daca iubim pe Dumnezeu cu toata fiinta, atunci se sfinteste si iubirea fata de parinti, fata de sot sau sotie, fata de copii, fata de prieteni, toti se binecuvanteaza si se sfintesc din relatia cu Dumnezeu, din iubirea fata de Dumnezeu. De aceea in popor se spune: «totdeauna lucrul tau sa-l incepi cu Dumnezeu», a subliniat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. De asemenea, Patriarhul Romaniei a aratat importanta Sfantului Altar si a Bisericii in viata oamenilor si a societatii contemporane. Altarul este in primul rand izvor de viata si pregustare a vietii vesnice din Imparatia cerurilor. Toate se sfintesc de la altar: activitatile din casa, cele de pe camp, cele de la birou si cele din uzina sau din orice domeniu de activitate. Toate se sfintesc pentru cel care tine legatura cu Dumnezeu Cel Unul Sfant. De aceea, nimeni si nimic nu poate in lumea aceasta inlocui Biserica. Numai in Biserica se obtine iertarea pacatelor si arvuna vietii vesnice. Toate institutiile care promoveaza o civilizatie sunt importante, dar nici una nu poate inlocui Biserica, poarta cerului si casa lui Dumnezeu. Biserica este cerul pe pamant ca pe noi pamantenii sa ne ridice in iubirea, bucuria si slava Preasfintei Treimi. De aceea se sfintesc multe biserici, pentru ca poporul doreste nu doar sa traiasca in lumea aceasta pana la mormant, ci sa traiasca vesnic. Cine crede in Dumnezeu este un om care s-a hotarat sa traiasca vesnic, nu doar pana la mormant, potrivit fagaduintei Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care zice: «Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai» (Ioan 11, 25), chiar daca va muri cu trupul, va trai cu sufletul. Biserica este lacas de inchinare, poarta cerului si arvuna vietii vesnice. «Gustati si vedeti ca bun este Domnul», sau «Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati». De aceea ne bucuram cand se sfintesc biserici in fiecare duminica. Clerul si credinciosii sunt bucurosi cand ierarhul ii binecuvanteaza, deoarece nu-i binecuvanteaza cu binecuvantarea proprie, ci cu binecuvantarea lui Hristos, pe care arhiereul o transmite si desigur preotii hirotoniti de arhierei, a mai spus Preafericirea Sa. La finalul cuvantului, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a multumit tuturor ierarhilor si preotilor care arata zel misionar si dragoste fata de Mantuitorul Iisus Hristos, monahilor si monahiilor, tuturor celor din scolile de teologie, precum si autoritatilor de stat, centrale si locale, care inteleg cat de mare este rolul Bisericii in societate. Preafericirea Sa a aratat necesitatea construirii Catedralei Mantuirii Neamului, intrucat actuala Catedrala patriarhala este neincapatoare. In Legea cultelor se spune ca toate cultele trebuie sa fie factori ai pacii sociale. Daca nu s-ar aduce pace prin rugaciune si daca nu s-ar aduce pace prin comuniune, am simti viata ca un vid, chiar daca este sistematizata. S-a spus despre postmodernism ca este demolarea sistematica a fiecarui sistem, iar secularizarea este sistematizarea vidului spiritual, care nu poate fi pentru noi un ideal, ci o problema, nu o solutie. Noi, pentru ca nu dorim sa sistematizam vidul secularizarii, ci sa sfintim viata oamenilor, construim biserici si cu ajutorul lui Dumnezeu vom construi si Catedrala Mantuirii Neamului, care este o necesitate. Noi multumim celor care ne-au ajutat in toata activitatea noastra, in cea misionara, privind educatia, si in cea social-filantropica, privind ajutorarea saracilor, batranilor, bolnavilor, oamenilor singuri, precum si tuturor ierarhilor care lucreaza in diaspora romana, astfel incat la ora actuala Biserica este cel mai mare ajutor dat romanilor din strainatate pentru mentinerea identitatii, spriritualitatii si comuniunii romanesti. Multumim tuturor celor care au contribuit pana acum si ii rugam sa contribuie in continuare la zidirea Catedralei Mantuirii Neamului, pe care unii o numesc acum, pe scurt, «Catedrala Nationala». Chiar daca este numita «Catedrala Nationala», ea este una si aceeasi biserica si noi avem speranta ca Dumnezeu ne va ajuta sa terminam toate bisericile incepute. Ne incurajeaza foarte mult eparhiile, care sunt mult mai inaintate decat Capitala in privinta catedralelor. Am sfintit catedrala mare, cu cativa ani in urma, la Arad, la Caransebes. Au fost sfintite catedrale in diferite parti ale tarii. Aceasta catedrala e frumoasa, dar este mica. Este ca o perla, ca un giuvaier, dar neincapatoare. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa lucram cu bucurie, chiar daca este greu, sa lucram cu speranta, chiar daca sunt unele obstacole, si sa lucram cu dragostea pe care ne-o daruieste Hristos ca noi s-o aratam fata de Biserica Sa cea vie si fata de poporul roman, a mai aratat Patriarhul Romaniei. Din partea ierarhilor Sfantului Sinod, a preotilor si a credinciosilor, IPS Mitropolit Teofan a oferit Preafericitului Parinte Patriarh Daniel o icoana a Maicii Domnului. De asemenea, din partea ostenitorilor Administratiei Patriarhale, PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oferit doua candele confectionate in Atelierele Patriarhiei Romane, care reprezinta rugaciunile de multumire aduse lui Dumnezeu pentru toate darurile revarsate asupra Bisericii noastre, prin persoana Preafericirii Sale, dar si recunostinta pentru lumina pe care Patriarhul Romaniei o raspandeste prin cuvant, prin scris si prin faptele luminoase. Din partea slujitorilor Catedralei patriarhale, Patriarhul Bisericii noastre a primit un cos cu trandafiri.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 1, 2013
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei