Zi de sarbatoare la parohia Sfintii Imparati Constantin si Elena din orasul Șimleu Silvaniei

]]>Zi de mare sărbătoare a fost în duminica a 7-a după Paști - 24 mai 2015 - la Parohia ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Șimleu Silvaniei, la doar câteva zile de la hramul bisericii. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit, alături de un sobor de preoți, Sfânta Liturghie, potrivit Radio Renaşterea. Credincioșii au fost prezenți în număr mare la slujbă, micuța biserică devenind neîncăpătoare. În cadrul Sfintei Liturghii, copiii preșcolari și cei care au primit dezlegare de la preotul duhovnic au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Șimleul Silvaniei a fost ridicată începând cu anul 1925. Din lipsa fondurilor, lucrările au stagnat până în anul 1930, fiind ulterior reluate. Sfințirea locașului de cult a avut loc în anul 1957 și a fost săvârșită de vrednicul de pomenire episcop Valerian Zaharia. De-a lungul timpului au fost efectuate diferite lucrări de înnoire și înfrumusețare, locașul de cult fiind repictat între anii 1992-1995.

Download: Click for download attached file: Zi de sarbatoare la parohia Sfintii Imparati Constantin si Elena din orasul Șimleu Silvaniei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 52054

Data: May 25, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).