Zi istorica pentru Eparhia Buzaului si Vrancei

Azi, 8 noiembrie 2009, in Catedrala din municipiul Buzau a avut loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Buzaului si Vrancei in rang de arhiepiscopie, conform Hotararii Sfantului Sinod, informeaza cotidianul Ziarul Lumina . Sarbatoarea a inceput cu slujba de sfintire a altarului noii Catedrale cu hramurile Inaltarea Domnului si Sfintii Trei Ierarhidin municipiul Buzau si Sfanta Liturghie oficiata de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, inconjurat de un sobor de 18 ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al BOR. Sfanta Liturghie a fost urmata de festivitatea solemna a ridicarii in rang a Episcopiei Buzaului si Vrancei. La eveniment au participat autoritati centrale si locale, invitati si cateva mii de credinciosi.Evenimentele prilejuite de ridicarea in rang de arhiepiscopie a Eparhiei Buzaului si Vrancei au inceput sambata seara in ajunul zilei praznuirii Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si a tuturor cerestilor netrupesti puteri, cand credinciosii de pe plaiurile buzoiene si vrancene, impreuna cu multi preoti si monahi, in fruntea carora s-a aflat Intaistatatorul acestei eparhii l-au intampinat in vechea catedrala episcopala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din municipiul Buzau pe Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, care a vizitat cu acest prilej si noul muzeu bisericesc al Episcopiei Buzaului si Vrancei. Ieri, sarbatoarea a inceput cu slujba de sfintire a altarului noii Catedrale episcopale cu hramurile Inaltarea Domnului si Sfintii Trei Ierarhidin municipiul Buzau, dupa care a urmat Sfanta Liturghie oficiata de Patriarhul Bisericii noastre, inconjurat de un sobor de 18 ierarhi. La finalul slujbei de sfintire, Parintele Patriarh a rostit un cuvant de invatatura in care a subliniat ca este o mare binecuvantare de la Dumnezeu ca aceasta catedrala sa fie oferita Preasfintei Treimi ca dar al credinciosilor, ca multumire adusa Preasfintei Treimi pentru binefacerile revarsate asupra acestei eparhii, care de la reinfiintarea ei, din 1502, in mod neintrerupt, a marturist dreapta credinta si a aparat vietuirea crestina, a creat cultura crestina si a lucrat si a luptat pentru unitate nationala. Intaistatatorul Bisericii noastre a aratat de asemenea ca astazi in ziua sfintirii bisericii, credinciosii si credincioasele pot intra prin sfantul altar, evidentiind ca acest gest, aceasta traditie romaneasca vrea sa arate ca toti crestinii sunt chemati sa intre in Imparatia lui Dumnezeu pentru ca Sfantul Altar cu Usile sale Imparatesti simbolizeaza Imparatia Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Toti care poarta in sufletul lor credinta puternica si dreapta in Sfanta Treime si traiesc potrivit Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos au nadejdea intrarii in Imparatia Preasfintei Treimi , a spus PF Parinte Patriarh Daniel. Patriarhul Romaniei a evidentiat ca fericiti sunt cei care au imprumutat mainile lor lui Hristos ca sa zideasca aceasta biserica. Fericitii si pururea pomenitii ctitori au in constiinta Bisericii noastre un loc aparte si de aceea in rugaciunile bisericii ei sunt pomeniti cu formula aceasta de fericitii si pururea pomenitii ctitori. Cand nu mai au rude, cand nu mai au prieteni, cand nu mai au veceni, care i-au conoscut si ar putea sa-i pomeneasca in rugaciune, biserica ii pomeneste in rugaciune pe fericitii si pururea pomenitii ctitori. Chipul de lumina al acestei biserici se imprima in sufletul celor care au contribuit la zidirea si infrumusetarea ei si cand sufletul ctitorilor si miluitorilor si binefacatorilor unei biserici urca in ceruri, chipul bisericii pe care au ajutat-o este intiparit ca o lumina intensa in sufletul celor care au imprumutat munca lor, mainile lor, ca sa faca lui Hristos si Sfintei Treimi casa , a spus Patriarhul Romaniei. Inaintea inceperii Sfintei Liturghii, parintele Alexeandru Motoc, inspector general bisericesc a citit hrisovul de sfintire in care s-a aratat ca noua Catedrala arhiepiscopala s-a zidit, impodobit si infrumusetat, dupa ce in ziua de 10 noiembrie 2002 a avut loc momentul sfintirii locului si al punerii pietrei de temelie. Interiorul bisericii este in prezent pictat in proportie de peste 90%, prin osteneala preotului pictor buzoian, Petre Brasoveanu, impreuna cu echipa sa de ucenici. Toate lucrarile de pana acum s-au facut prin contributia financiara – in proportie de 90% – a Centrului Eparhial Buzau, la care s-au adaugat sprijinul autoritatilor locale si al Guvernului din acea vreme, ajutoarele venite de la unele parohii si asezaminte monahale, precum si donatiile facute de diversi credinciosi care au stiut sa-si arate iubirea fata de casa lui Dumnezeu prin fapta cea buna a milosteniei.La finalul Sfintei Liturghii, PS Ioachim Bacaoanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a citit Tomosul patriarhal, prin care s-a vestit hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si s-a facut cunoscut tuturor clericilor si credinciosilor inaltarea Episcopiei Buzaului si Vrancei la rangul de arhiepiscopie, cu titulatura Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, precum si ridicarea Preasfintitului Parinte Epifanie in demnitatea de Arhiepiscop al Buzaului si Vrancei, care va purta titulatura Inalt Preasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei. In Tomos s-au enumerat de asemenea si motivele pentru care Episcopia Buzaului si Vrancei a devenit arhiepiscopie. Cunoscand rolul pe care l-a avut in istoria Bisericii noastre Episcopia Buzaului si Vrancei, cu o existenta neintrerupta de 506 ani, infiintata in vremea Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, organizator al vietii bisericesti din Ţara Romaneasca, unde a pastorit ca mitropolit, Episcopul Buzaului fiind continuatorul activitatii celui dintai ierarh cunoscut aici, Arhiepiscopul Dositei, amintit in pomelnicul bisericutei rupestre Agatonul Nou din Muntii Buzaului, tinut in care au vietuit Sfantul Mucenic Sava de la Buzau, Sfantul Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi, precum si Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului;Ţinand seama ca Episcopia Buzaului si Vrancei a fost pastorita de vrednici ierarhi, precum: Mitrofan, marele carturar, care a imprimat Biblia de la Bucuresti (1688) in tiparnita domneasca, iar mai tarziu, la Buzau, a prefatat si tiparit numeroase carti de cult, intre care cele 12 Minee si Marturisirea Ortodoxa a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului; Chesarie, carturar si editorul Vestitorului bisericesc, prima foaie bisericeasca ortodoxa (1839); Filotei, ctitor de scoli si sustinator al Unirii Principatelor Romane (1859); Dionisie Romano, reorganizatorul tipografiei eparhiale, pedagog si sprijinitor al invatamantului romanesc, patriot, om de cultura si cel dintai membru de onoare al Academiei Romane (1868)In lumina randuielilor canonice si pe temeiul statornicirilor bisericesti inscrise in art. 7 alin. (3) din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, care prevad ca: <>, in consultare cu Sinodul Permanent, in calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, am propus Sfantului Sinod ridicarea la rangul de arhiepiscopie a sase episcopii cu continuitate istorica seculara, intre care si Episcopia Buzaului si Vrancei , s-a aratat in Tomosul patriarhal. In continuare, Patriarhul Daniel a oferit chiarhului buzoian insemnele arhiepiscopale(mantia, crucea engolpionul si carja arhiereasca), iar mai apoi noul Arhiepiscop a binecuvantat poporul drept credincios, in noua demnitate. Inalt Preasfintitul Parinte Arhiepiscop Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei a rostit cu acest prilej un cuvant solemn in care a subliniat importanta deosebita pentru Eparhia Buzaului si Vrancei a acestui eveniment liturgic in cadrul caruia a avut loc sfintirea noii Catedrale arhiepiscopale, ca binecuvantare a ostenelilor jertfite pana in prezent aici si, in acelasi timp, ca suport moral pentru ducerea la bun sfarsit a lucrarilor, si a evidentiat, de asemenea, ca intreaga suflare ortodoxa buzoiana se cuvine sa fie recunoscatoare Tatalui ceresc pentru ceasul istoric de acum al ridicarii Episcopiei Buzaului si Vrancei la rang de arhiepiscopie. Tomosul patriarhal de ridicare a Eparhiei noastre la rang de arhiepiscopie, care s-a citit astazi, a aratat ca aceasta hotarare reprezinta un gest de confirmare din partea Sfantului Sinod, in frunte cu Preafericitul Parinte Patriah Daniel, a importantei pe care Episcopia Buzaului si Vrancei a avut-o in viata bisericeasca, in istoria si cultura poporului roman si de apreciere a implinirilor de pana acum la Curbura Carpatilor. S-a vazut, totodata, grija deosebita a Preafericirii Voastre, Preafericite Parinte Patriarh, pentru evidentierea reperelor bisericesti si culturale ale unor Eparhii cu valoare de simbol din tara noastra, care, ca si noi, au trait bucuria unui asemenea moment sau urmeaza a beneficia de roadele duhovnicesti ale ridicarii lor la rang de arhiepiscopie , a spus IPS Epifanie. Pentru aceasta clipa de bucurie duhovniceasca care va deveni piatra de hotar in istoria Eparhiei Buzaului si Vrancei, implicit a Ortodoxiei romanesti, IPS Epifanie a multumit PF Parinte Patriarh: Purtarea de grija ce o aratati fata de aceasta eparhie ne intareste si mai mult in lucrarea de propovaduire si de aparare a credintei stramosesti, de slujire a lui Dumnezeu si a oamenilor. Evenimentul solemn la care am fost martori cu totii reprezinta o recunoastere a ostenelilor pe care fii duhovnicesti ai acestor meleaguri le-au jertfit, dintru inceput si pana astazi, pentru Biserica stramoseasca. In numele clerului, al vietuitorilor din manastiri si al credinciosilor dorim sa multumim, din inima si cu respect, Preafericirii Voastre. De asemenea, cuvant de recunostinta aducem inaltilor ierarhi care au binevoit a fi prezenti la aceste solemnitati, precum si celorlati membri ai Sfantului Sinod, care, din binecuvantate pricini, nu se afla acum aici, pentru hotararea luata in sedinta de lucru din data de 19 iunie 2009 si felicitam pe slujitorii Sfintelor Altare, pe monahii, monahiile si binecredinciosii crestini din celelalte eparhii care au fost ridicate la rangul de arhiepiscopie, dimpreuna cu ierarhii lor, unii fiind chiar acum de fata , a mai spus Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei.Patriarhul Romaniei a felicitat pe noul Arhiepiscop care in anii de arhipastorire la Buzau si Vrancea a construit peste 170 de biserici noi si a reparat peste 200 de biserici, a infiintat sau reinfiintat 28 de manastiri si schituri, precum si doua seminarii monahale. Preafericirea Sa a evidentiat ca acest moment festiv din Eparhia Buzaului si Vrancei are loc spre sfarsitul anului comemorativ-omagial al Sfantului Vasile cel Mare si a celorlalti sfinti Capadocieni care au avut legaturi intense cu biserica de pe teritoriul tarii noastre, mai ales din aceasta parte a tarii, precum si in intampinarea unui an nou omagial, Anul Crezului Ortodox. Dumnezeu ne daruieste bucuie din bucuria sfintilor si ne cheama la comuniune asa cum se afla sfintii in comuniunea de iubire, lumina si fericire vesnica a Preasfintei Treimi , a spus PF Daniel. Patriarhul Romaniei a daruit cu acest prilej noului Arhiepiscop o cruce de binecuvantare. Pentru altarul noii Catedrale arhiepiscopale, Intaistatatorul Bisericii noastre a oferit un set de Sfinte Vase, confectionate in atelierele Patriarhiei Romane, precum si Biblia - editia sinodala jubiliara din anul 2008, albumul Catedralei Patriarhale - Duhul Sfant a innoit-o , precum si Sinaxarul Sfintilor Capadocieni . IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei a daruit Patriarhului Romaniei o icoana a Inaltarii Domnului, hramul principal al noii Catedrale arhiepiscopale. Tot ieri, la finalul evenimentelor festive, Parintele Patriarh a binecuvantat si inaugurat Sala Sfantul Voievod Martir Constantin Brancoveanu din Resedinta arhiepiscopala, recent pictata.In cadrul Sfintei Liturghii, PF Parinte Patriarh Daniel a explicat intelesurile duhovnicesti ale pericopei evanghelice, explicand ca Evanghelia Duminicii a XXIV-a dupa Rusalii este una a suferintei, a intristarii care este preschimbata, prin iubirea de oameni a Mantuitoitorului Hristos cel milostiv, in inviere si tamaduire. Evanghelia de la Luca evoca doua minuni: cea a vindecarii femeii cu scurgerea de sange si invierea fiicei mai marelui sinagogii, Iair. Dupa cum se stie, desi mai marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, Iair arata o smerenie deosebita. El cade in genunchi la picioarele lui Iisus, pentru ca are ceva de cerut pe care nimeni nu poate sa i-l daruiasca. Iisus i-a spus ca va veni, dar inainte de a ajunge la casa unde se afla fiica lui Iair bolnava, in fata lui Hristos a aparut o alta suferinta: o femeie bolnava, ce de 12 ani avea scurgere de sange, hemoragie, pentru care cheltuise toata averea sa si nu se vindecase.S-a atins de haina Lui pe furis, venind plecata, smerita, pe la spate. Iisus a intrebat: Cine s-a atins de Mine? . Mantuitorul voia sa scoata in evidenta o persoana care s-a atins de El, dar se deosebea de toate celelalte persoane prin multa ei credinta si smerenie. Şi pentru ca era foarte credincioasa si smerita a vrut sa o arate El tuturor, sa o evidentieze, pentru ca ea se ascundea. Nu indraznea sa apara in fata Lui sa-I ceara ceva, dar avea credinta puternica, ca daca se va atinge doar de haina Lui se va vindeca. Cand a auzit ca Hristos a intrebat Cine s-a atins de Mine caci am simtit putere mare iesind din Mine, femeia a inteles ca puterea harului Duhului Sfant a vindecat-o pe ea. Vazand ca a fost descoperita a inceput sa tremure de sfiala si de emotie mare , a spus Parintele Patriarh. In acel moment Hristos o incurajeaza spunandu-i: Indrazneste fiica. Credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace . Nu i-a spus indrazneste femeie, ci i-a zis fiica, a continuat Preafericirea Sa, explicand ca atunci cand Mantuitorul numeste pe cineva fiu sau fiica inseamna ca a recunoscut in persoana respectiva o credinta foarte puternica. Ea devine fiica sau fiu al credintei. Urmatorul cuvant al lui Iisus este: Mergi in pace . Dupa ce Hristos a voit sa arate smerenia acestei femei a descoperit si multa ei credinta numind-o fiica. Trei daruri a oferit Mantuitorul Hristos acestei femei care era in suferinta de 12 ani: darul sanatatii, onoarea de fiica duhovniceasca, care prin Iisus Hristos simte iubirea parinteasca a lui Dumnezeu si binecuvantarea sanatatii si a vietii ei schimbate, innoite. Multa ei smerenie vine din multa ei suferinta, multa ei credinta vine din adanca ei patimire. Invatam de la aceasta femeie smerita si suferinda staruinta si credinta in vindecare. Invatam de la ea ca darul sanatatii dat de la Dumnezeu trebuie pastrat cand il avem si redobandit cand l-am pierdut. 12 ani de incercare de vindecare, de staruinta pentru a-si dobandi sanatatea ne arata ca femeia aceasta este un mare invatator pentru noi toti. Ea nu cade in deznadejde sau disperare, ea staruie, insista sa-si recapete sanatatea si sa-si aline suferinta. La capatul puterilor ei si la capatul stiintei medicale umane, Hristos Domnul, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre ii daruieste sanatate deplina si o binecuvinteaza , a sublniat Patriarhul Romaniei.In celalalt registru, Evanghelia din Duminica a XXIV-a dupa Rusalii ne arata pe Iair. Dupa ce Mantuitorul a vindecat pe femeia bolnava, un om de la casa mai marelui sinagogii ii spune acestuia ca fiica lui deja a murit. Vazandu-l coplesit de durere, Hristos ii spune: Nu te teme. Crede numai si fiica ta se va mantui . Astfel, in prezenta doar a trei ucenici si a parintilor moartei, adica a credinciosilor si a suferinzilor, nu a curiosilor, Hristos savarseste minunea invierii din morti. Vedem ca in cazul femeii bolnave, El scoate in evidenta smerenia ei, iar in cazul invierii fiicei lui Iair, Hristos porunceste sa nu se spuna nimanui nimic, pentru a arata ca nu face minuni spre a fi laudat de oameni. Observam aici smerenia Domnului Hristos , a spus Patriarhul nostru, aratand ca de la acest parinte coplesit de durere, Iair, invatam smerenia, credinta puternica si dragostea de parinte care se identifica pana la capat cu suferinta copilului bolnav. Pentru ca este un parinte milos si bun, Dumnezeu ii arata iubirea sa milostiva si bunatatea sa. Evanghelia ne arata ca un crestin smerit nu cade niciodata in deznadejde, ci se intereseaza tot timpul cum sa-si redobandeasca sanatatea, ca dar al lui Dumnezeu, si in acelasi timp nu ajunge la un impas atunci cand medicii nu il mai pot vindeca. Deci, Evanghelia aceasta, care pare la inceput a suferintei, este una a sperantei si a vindecarii, prin iubirea milostiva a lui Hristos , a subliniat in final PF Parinte Patriarh.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 571

Id: 3235

Data: Nov 9, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).