Zi luminoasa la Antim, manastirea Tuturor Sfintilor

Manastirea Antim din Capitala si-a sarbatorit ieri, 30 mai, hramul, in Duminica Tuturor Sfintilor. Inca de la primele ore ale diminetii, credinciosi de toate varstele din Bucuresti si din imprejurimi au venit pentru a se ruga Tuturor Sfintilor, in sfantul lacas inchinat lor.Sarbatoarea a inceput cu slujba Acatistului, savarsita de slujitorii manastirii, in mijlocul credinciosilor, urmata de savarsirea Sfintei Liturghii de catre Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. 'Cand am fost chemati sa fim sfinti, nu ni s-a cerut un lucru imposibil'Dupa citirea Sfintei Evanghelii, PS Varlaam a rostit o frumoasa predica in care a explicat intelesurile duhovnicesti ale pericopei evanghelice si a subliniat legatura dintre Praznicul Pogorarii Duhului Sfant si Duminica Tuturor Sfintilor. Preasfintia Sa i-a indemnat pe credinciosi sa urmeze lui Hristos si sa-L marturiseasca prin fapte, prin participarea la sfintele slujbe, dar mai ales prin sprijinirea saracilor, a orfanilor, a vaduvelor, pentru ca in faptele milei crestine se manifesta iubirea noastra fata de Dumnezeu, informeaza Ziarul Lumina 'Duminica I dupa Rusalii a fost randuita de Biserica noastra pomenirii Tuturor Sfintilor, care din veac au bineplacut lui Dumnezeu. De aceea, duminica aceasta se numeste Duminica tuturor Sfintilor. Pentru noi, cei care suntem legati de Manastirea Antim, sarbatoarea de astazi are o semnificatie in plus, intrucat sarbatorim hramul pe care ctitorul ei, Sfantul Ierarh Marturisitor Antim Ivireanul, l-a dat acum 295 de ani, cand a ridicat aceasta biserica si a inchinat-o pomenirii si cinstirii Tuturor Sfintilor. Parintii Rasariteni, inspirati de Duhul Sfant, au fixat aceasta sarbatoare inchinata Tuturor Sfintilor in prima duminica dupa Rusalii pentru ca Pogorarea Duhului Sfant a avut ca scop tocmai sfintirea si indumnezeirea sau infierea prin har a oamenilor. Dumnezeu Tatal lucreaza mantuirea prin Fiul Sau intrupat si prin Duhul Sfant. De aceea, noi vedem pe sfintii lui Dumnezeu ca pe roadele lucrarii Duhului Sfant in istorie. Astfel, daca Duminica Pogorarii Duhului Sfant este sarbatoarea intemeierii Bisericii, ca institutie dumnezeiasca si omeneasca in acelasi timp, care se afla in calatorie catre Imparatia lui Dumnezeu, in Duminica Tuturor Sfintilor, sarbatorim Biserica cea din ceruri, cea care a incheiat calatoria si s-a alaturat dreptilor, care din veac au bineplacut lui Dumnezeu si traiesc in Imparatia cea neinserata in lumina cea vesnica a Preasfintei Treimi. Slujba de astazi ne incredinteaza pe fiecare dintre noi, oricat de pacatosi am fi, ca avem posibilitatea de a ne numara intr-o zi cu sfintii. In Vechiul Testament, in cartea Levitic, Dumnezeu ne indeamna 'Fiti desavarsiti precum Eu sunt desavarsit', iar epistolele Sfantului Apostol Pavel dedicate unor comunitati incep prin cuvintele 'Sfintilor din Tesalonic...' sau 'Sfintilor din Corint...' pentru ca primii crestini duceau cu adevarat o viata sfanta, o viata marturisitoare. De aceea, atunci cand am fost indemnati sa fim desavarsiti si atunci cand am fost chemati sa fim sfinti, nu ni s-a cerut un lucru imposibil, ci un lucru care sta la indemana noastra', sunt cateva dintre cuvintele rostite ieri la predica de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul. Preasfintitul Parinte a prezentat la finalul slujbei un album cu informatii si fotografii cu Manastirea Antim si medalia 'Sfantul Antim Ivireanul', realizate cu prilejul implinirii a 295 de ani de la intemeierea manastirii. Intrucat Biserica Ortodoxa Romana l-a praznuit ieri si pe Sfantul Cuvios Varlaam, parintele staret Mihail Stanciu a transmis, in numele clerului si al credinciosilor prezenti, cele mai frumoase urari de bine Preasfintitului Varlaam si i-au cantat cu totii 'La multi ani!'.Bucurie si pentru cei 1.500 de saraci miluiti Parintele staret arhim. Mihail Stanciu a oferit cateva detalii despre praznuirea hramului de anul acesta: 'Prima duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant a fost inchinata Tuturor Sfintilor si tot Tuturor Sfintilor s-a gandit si Sf. Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţarii Romanesti, sa inchine aceasta manastire, ridicata de el in anul 1715, nu departe de Dealul Mitropoliei, pe locul unei vechi biserici cu hramul Sfantul Nicolae, unde se pastra Sfantul si Marele Mir, traditie care se pastreaza si astazi. Potrivit altei traditii intemeiate de Sf. Antim Ivireanul, in aceasta duminica, erau ajutati foarte multi saraci. Şi noi am pastrat aceasta traditie, prin mostenire de la parintele Sofian, si am pregatit 1.500 de pachete cu alimente pe care le-am impartit credinciosilor participanti si celor nevoiasi care locuiesc in preajma manastirii. Ne-am bucurat de binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si de prezenta Preasfintitului Varlaam Ploiesteanul, care a transmis credinciosilor frumoase cuvinte de invatatura si de intarire duhovniceasca, in aceasta luminoasa zi de praznic. De asemenea, ne-am bucurat ca am avut la slujba numerosi credinciosi si foarte multi copii la impartasit, ceea ce arata ca Biserica e vie si ca viitorul este luminos iar noi avem nadejdea ca acesti copii vor pastra vie credinta ortodoxa si fapta cea buna'. Din istoricul Manastirii AntimCtitoria Sfantului Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţarii Romanesti, a fost ridicata intre anii 1713 si 1715 si ramane in continuare unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectura, pictura si sculptura din tara noastra. Manastirea Antim a gazduit activitatea 'Rugului Aprins', o miscare de intarire duhovniceasca, al carei duh a patruns inimile multor personalitati ale culturii noastre romanesti. De asemenea, aici a fost staret parintele arhimandrit Sofian Boghiu, mare duhovnic, care a infiintat o scoala de pictura. In biserica manastirii se afla particele de moaste ale Sfintilor 40 de Mucenici, ale Sfintei Mucenite Paraschevi si ale Sfintilor Neofit si Acachie. Pentru a nu fi demolat, ansamblul manastiresc a fost translat de pe locul initial in ianuarie 1985. Ideea salvatoare a fost a inginerului Eugeniu Iordachescu, care a si condus lucrarile de mutare pe un ger de - 200 Celsius.Hram si la Biserica 'Toti Sfintii' din Ramnicu ValceaIeri si-a praznuit hramul si Biserica 'Toti Sfintii' din centrul municipiului Ramnicu Valcea, construita in anii 1762-1764, de episcopul Grigorie Socoteanu. Lacasul poarta atat hramul 'Toti Sfintii', cat si 'Sfantul Mucenic Mina' si s-a impus in constiinta ramnicenilor nu numai prin vechimea si importanta sa ca monument de arhitectura religioasa sau prin faptul ca a devenit inca de la inceputurile sale 'biserica tuturor ramnicenilor'. Pe langa frumusetea ei arhitecturala, biserica este importanta si prin aceea ca pe langa ea s-a construit prima unitate de invatamant prescolar din Romania, in 1908. Aici se gasesc particele de moaste de la Sfintii Haralambie, Ioan Hrisostom si Paraschiva, depuse intr-o racla de argint aurit. Intr-o alta caseta se afla un fragment din moastele Sf. Mucenic Mina, al carui hram s-a adaugat dupa aducerea moastelor. Reparatiile capitale si restaurarile mai importante s-au facut in anii 1892-1896; 1930-1942; 1947-1948 si ultimele reparatii si restaurari ale picturii s-au facut in 2000-2004 de catre preotul paroh Constantin Cirstea, iar lacasul s-a resfintit la 5 septembrie 2004 cand s-a facut si aniversarea a 240 de ani de la tarnosire. Cu acest prilej s-a emis o medalie de aur si una de argint de catre Monetaria de Stat a Bancii Nationale a Romaniei, consemnand acest moment istoric.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 704

Id: 6834

Data: May 31, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).