Zile de praznic la Schitul Prodromu din Sfantul Munte

Potrivit calendarului neindreptat, o parte dintre crestinii ortodocsi, printre care si monahii aflati in Sfantul Munte Athos, sarbatoresc astazi, 19 ianuarie, Botezul Domnului. Biserica Schitului romanesc Prodromu a imbracat, cu acest prilej, haine de sarbatoare. Slujitorii schitului au oficiat in Ajunul Praznicului slujba Privegherii, iar in aceasta dimineata numerosi pelerini, dar si o delegatie venita de la Marea Lavra, de care apartine Schitul Prodromu, au asistat la Sfanta Liturghie si la slujba Aghesmei Mari, informeaza TRINITAS TV. Potrivit traditiei, dupa slujba, credinciosii au participat la agapa frateasca. La masa se citeste cuvant de invatatura si apoi se oficiaza slujba numita Panaghia, adica ridicarea unei prescuri numita Panaghia, din care toti servesc cate putin, acestea intamplandu-se in timpul Axionului. Toti invitatii merg cu icoana praznicului in Biserica unde se savarseste o ectenie pentru conducatorii bisericii, ai manastirii si ai neamului nostru. La sfarsit, invitatii pleaca catre manastirea de unde au venit in sunetul clopotelor , a spus arhim. Clement Haralam, de la Schitul romanesc Prodromu din Muntele Athos.In aceasta seara, in biserica Schitului se oficiaza, potrivit traditiei locului, o slujba de pomenire pentru ctitorii si binefacatorii asezamantului. Sarbatoarea va continua si maine, Sfantul Ioan Botezatorul fiind patronul spiritual al Schitului Prodromu .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 533

Id: 11385

Data: Jan 19, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).